Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Clasări fruntașe la Brăila

TENIS. La Turneul "Ion Țiriac", desfășurat la Brăila, au fost prezenți cu rezultate foarte bune și doi sportivi de la Clubul Dacia. Astfel, la Under 12, Albert Pal s-a clasat pe locul al treilea, iar Amalia Lungu s-a situat pe primul loc la seniori.
BOX. După reuniunea de la Sulina, unde pugiliștii de la Clubul Dunărea au avut clasări foarte bune: Daniel Irofte și Cristian Ali - locul 1, Andrei Lungu - poziția a doua, cei de la lotul național își continuă pregătirile. Astfel, Daniel Irofte şi antrenorul său, Costel Burlacu, s-au prezentat în cantonamentul de la Rânca. Aici au loc pregătiri în vederea participării la Campionatul Mondial de tineret din octombrie, găzduit de Croația.
OFICIAL. Câțiva gălățeni au făcut parte dintre delegaţia României la Jocurile Olimpice pariziene. Îl amintim mai întâi pe Valeriu Calancea, antrenorul medaliatei cu argint Mihaela Cambei (haltere). Calancea este participant la două ediții ale Olimpiadei şi campion mondial la Vancouver pentru Dunărea Galați. Apoi, Cătălina Axente, multiplă campioană națională şi medaliată europeană, lansată tot la Dunărea, de Dumitru Buleandră. Și unul dintre antrenorii lotului de lupte, Petre Cărare, a fost descoperit și antrenat la Galați. În sfârșit, șeful Federației de Caiac-Canoe este gălățeanul Ion Bârlădeanu.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.