Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Biden predă ștafeta democraților Kamalei Harris

Democraţii se pregătesc să scoată "batistele" pentru Joe Biden, care-i va preda solemn ştafeta Kamalei Harris, în deschiderea Convenţiei democrate, relatează AFP, citată de News.ro. În urmă cu nici o lună, partidul se aştepta să-l învestească pe preşedintele octogenar, împotmolit în sondaje. Însă, după retragerea lui Joe Biden, pe 21 iulie, democraţii încep să viseze din nou la o victorie a candidatei lor, în vârstă de 59 de ani, împotriva lui Donald Trump.

Cum să-ți imaginezi că Joe Biden nu resimte nicio amărăciune în faţa acestei debordări de entuziasm pe care candidatura sa nu a provocat-o niciodată?, scrie sursa citată. Îi va fi interzis, însă, să exprime altceva decât o susţinere neclintită în discursul său. Va fi totodată un fel de testament, după o jumătate de secol de viaţă politică, chiar dacă Joe Biden a promis să joace un rol în campanie.

El urmează să pledeze în favoarea democraţiei împotriva lui Donald Trump, care nu şi-a recunoscut niciodată înfrângerea din 2020 şi care nu s-a angajat să recunoască un verdict defavorabil al urnelor în noiembrie.
"Voi avea batiste de hârtie mâine", a declarat, pentru AFP, Laurie Beth Hager, o delegată democrată care reprezintă North Dakota.

"Sunt uimită de curajul politic care i-a trebuit" pentru a se retrage, a adaugat ea.
"Există o stimă uriaşă" faţă de preşedintele democrat, a comentat duminică, la CNN, J.B. Pritzker, guvernatorul Illinoisului, statul în care se află Chicago, "dar (americanii) au nevoie să ştie că votează cu cineva care îi poate entuziasma". Acum, că a renunţat, Partidul Democrat debordează de afecţiune faţă de "Joe", care va pleca în vacanţă în California, imediat ce alocuţiunea sa se va încheia.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.