Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

UPDATE. Undă verde pentru drumul expres Focșani - Brăila

Printr-un comunicat de presă transmis duminică, 1 septembrie 2024, Compania Națională de Investiții Rutiere (CNIR) anunţă că a transmis, spre validare către Agenția Națională pentru Achiziții Publice (ANAP), documentația pentru proiectarea și execuția Drumului Expres Focșani-Brăila, o investiție estimată la aproximativ un miliard de euro, finanțată din fonduri europene.

„Drumul Expres Focșani-Brăila va asigura legătura între Autostrada Moldovei Ploiești-Pașcani (A7), Podul peste Dunăre de la Brăila, Drumul Expres Brăila-Galați (DEx 6), Tulcea și Constanța, iar contractul pentru proiectare și execuție va fi publicat în Sistemul Electronic pentru Achiziții Publice (SEAP) într-un singur lot, devenind astfel, cel mai lung tronson de Drum de Mare Viteză care va fi construit în cadrul unui singur contract.

Am avut în vedere mai mult criterii pentru care am luat această decizie. Este o zonă de câmpie unde managementul de șantier trebuie foarte bine gândit, inclusiv sursele pentru materialele de umplutură. Din acest motiv, dar și pentru a optimiza execuția efectivă a șantierului am decis să-l scoatem la licitație într-un singur lot. Asta nu înseamnă că viitorul antreprenor nu va putea da în trafic segmente din acest drum care vor avea descărcări și vor funcționa independent.

Totodată, am ales câteva criterii ce reprezintă un element de noutate pentru o asemenea lucrare de infrastructură, criterii care se vor regăsi în documentația de atribuire”, a declarat Directorul General al CNIR, Gabriel Budescu.

Drumul Expres Focșani-Brăila va avea o lungime de 73 kilometri, iar durata contractului va fi de 42 de luni, din care 6 luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuție. Drumul Expres va avea două benzi pe sens, acostament consolidat și parapete de beton tip New Jersey pentru zona mediană. Pe traseu sunt prevăzute șase noduri rutiere și 57 de structuri (poduri și pasaje).

În punctajul pentru licitație, CNIR a inclus criterii sociale (angajarea forței de muncă din plan local) și pentru protecția mediului. După validarea de către ANAP, contractul va fi vizibil și în Sistemul Electronic de Achiziții Publice.

 


Vineri, 30 august 2024

Compania Naţională de Investiții Rutiere (CNIR) a aprobat licitația pentru proiectarea și execuția Drumului expres Focșani - Brăila, care va avea o lungime de 73 de kilometri. Drumul va avea două benzi pe sens, șase noduri rutiere și 57 de structuri (poduri și pasaje), potrivit CNIR.

Valoarea estimată a licitației este de 5 miliarde de lei (circa un miliard de euro), iar durata de realizare a lucrării va fi de 42 de luni, din care şase luni pentru proiectare și 36 de luni pentru execuție. Finanțarea investiţiei este asigurată din fonduri europene, prin Programul Transport 2021-2027.

Drumul expres Focșani - Brăila va asigura legătura între Autostrada Moldovei Ploiești - Pașcani (A7), podul peste Dunăre de la Brăila şi Drumul expres Brăila - Galați (DEx 6).

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

5 comentarii

postat de Dan Vineri, 30 August 2024 08:32 86.124.200.*** Link la comentariu

Furati cam mult curent.Acest drum expres nu se va face in urmatorii 5 ani.

postat de das Vineri, 30 August 2024 15:46 89.136.185.*** Link la comentariu

Un miliard de euro impartit la 73 km . Vedeti cat costa 1 km si apoi intrebati-va de ce nu sunt bani in tara asta.

postat de Tecucean Vineri, 30 August 2024 18:12 5.14.69.*** Link la comentariu

În poza, video de la CNAIR există şi desenat şi drumul expres Pod Brăila spre Tulcea şi sperăm spre Constanţa ;) Oricum ce este absolut necesar dincolo de DX spre Focşani... AUTOSTRADĂ (NU drum expres) Buzău - Brăila Galaţi are nevoie ca de aer de aceste legături şi în special de Buzau Brail

postat de Tecucean Sâmbătă, 31 August 2024 05:18 5.14.162.*** Link la comentariu

DX Focşani - BR GL - TL - Constanţa rezolvă nevoia celor din Moldova să meargă în Dobrogea, la mare. Acest DX nu rezolvă legatura Galaţiului cu UE. Pentru a lega Galaţi Brăila de UE trebuie o AUTOSTRADĂ spre Buzău. De ce AUTOSTRADĂ şi nu DX? Pentru că a doua aglomeraţie urbană nu e Suceava Si

postat de Rosa Marți, 3 Septembrie 2024 05:59 80.32.118.*** Link la comentariu

Cand citesc expresii gen "drum de mare viteza" ma duc cu gandul la o pista de incercari sau la portiunile din autobahn-ul german acolo unde nu este restrictie de viteza. Revenind la tara noastra este vorba de 120 km/ora, nici vorba de "drum de mare viteza". Asta este, merge si asa

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.