Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Oameni de seamă. Karl Lagerfeld, excentric star al modei

Celebrul designer german Karl Lagerfeld s-a născut pe 10 septembrie 1938, la Hamburg. Chemarea către lumea modei a simţit-o prima dată în 1949, când şi-a însoţit mama la o prezentare a lui Christian Dior.
Pasionat de desen, el a început să schiţeze modele, iar în 1952 s-a mutat la Paris. Doi ani mai târziu, a câştigat un premiu, la egalitate cu Yves Saint-Laurent. Designerul Pierre Balmain, care făcea parte din juriu, l-a remarcat şi l-a recrutat ca asistent, Lagerfeld lucrând pentru acesta din 1955 până în 1962. A ales apoi să-şi continue cariera ca stilist independent şi a creat colecţii de modă în Franţa, Italia, Anglia şi Germania.

În 1983, s-a angajat la Chanel, în calitate de director artistic. De atunci, a investit totul în această marcă, alegând să păstreze stilul şi spiritul celebrei Coco Chanel. Încă din al doilea an de muncă la Chanel, și-a lansat și propriul brand, Karl Lagerfeld.

Este cunoscut la nivel mondial pentru abordarea avangardistă şi relevantă a stilului. A îmbrăcat actriţe pentru Oscaruri şi prinţese pentru nunţile lor, însă cel mai renumit look este cel creat pentru sine.
Lagerfeld a fost mai mult de atât, fiind considerat cel mai inteligent om din industria modei, cu o iubire profundă pentru cultură şi un respect enorm pentru învăţarea continuă. În apartamentul său avea o bibliotecă cu peste 300.000 de volume. Vorbitor de patru limbi, Lagerfeld era cunoscut pentru plăcerea de a strecura în conversaţii poezia.

A încetat din viață pe 19 februarie 2019, la Neuilly-sur-Seine, Franța.
Remember, Oameni de seamă, colecție de articole

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.