16 medalii pentru atleţii veterani
ATLETISM. În Capitală au avut loc întrecerile "Naționalelor" de pistă pentru alteții veterani. Au participat nouă gălățeni şi toți s-au clasat pe locuri fruntașe, cucerind 16 medalii: Paul Găvănescu - 3 titluri de campion, la 200 m, lungime și triplusalt; Daniela Ciocan - două locuri 1, la 1.500m și 800m; Culai Voicu - un aur; Cătălin Brăila - aur la 2.000 m obstacole și locul 4 la 200 m; Teofan Spiridonescu - 3 medalii de argint și un bronz; Adrian Anghel - locul 2 la 5.000 m; Ciprian Paraschiv - locul 2 la 1.500 m și 800 m; Adrian Preda - locul 2 la 3.000 m obstacole; Laurențiu Istrate - locul 2 la 800 metri.
BOX. Sala Sporturilor din Iași a găzduit competiția internațională de box "Centura Moldovei", cu participarea a peste o sută de pugiliști juniori și Under 22 din țară și străinătate. Printre cei remarcați a fost și pecheanul Iuli Bârsănescu, de la Box Club Bute. Acesta, după cum ne-a relatat antrenorul său, Felix Păun, a dominat categoria 60 kg, câștigând trei partide, în ordine cu un ieșean (KO 1), cu un belgian (KO 2) și, în finală, la puncte, cu reprezentantul Ucrainei. Bârsănescu, component al reprezentativei Under 22, va pleca acum într-un turneu în Bosnia Herțegovina, pentru a se pregăti pentru Campionatele Europene la această categorie de vârstă, competiție ce se desfășura în octombrie, în Bulgaria.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.