Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Remember. Michael Lonsdale (1931-2020)

Actorul francez Michael Lonsdale s-a născut pe 24 mai 1931, la Paris. A fost crescut inițial pe insula Guernsey, apoi la Londra din 1935, iar mai târziu, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, la Casablanca, Maroc. S-a întors la Paris pentru a studia pictura în 1947, dar a fost atras de actorie, apărând pentru prima dată pe scenă la 24 de ani. Revenit la Paris, fără un certificat de studii sau bacalaureat, unele întâlniri decisive l-au ajutat să urce pe scenă şi să lucreze în special cu actriţa franceză Delphine Seyrig şi cu regizorul irlandez Samuel Beckett.

Lonsdale a fost bilingv și a apărut atât în producții în limba engleză, cât și în limba franceză. A apărut într-un rol principal alături de Roger Moore în ”Moonraker” din 1979. La 25 februarie 2011, a câștigat un Premiu César pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru rolul din ”Of Gods and Men”.

În lunga sa carieră, Michael Lonsdale a jucat sub regia lui François Truffaut în "Baisers Volés" în 1968, ca răufăcător în "Moonraker", un James Bond din 1979, sau un religios în "Numele Trandafirului" de Jean-Jacques Annaud (1986).
În cei 60 de ani de carieră, Michael Lonsdale a avut peste 200 de roluri în filme, teatru şi în televiziune.
A încetat din viață pe 21 septembrie 2020, la Paris.
Remember, Oameni de seamă, colecție de articole

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.