Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Debitul Dunării va depăși dublul mediei multianuale

Debitul Dunării, la intrarea în ţară, pe secţiunea Baziaş, va creşte semnificativ în perioada următoare, până la 8.000 mc/secundă, mult peste media multianuală a lunii septembrie, arată prognoza publicată de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) și citată de Agerpres. Conform hidrologilor, media multianuală a lunii septembrie este stabilită la 3.800 mc/secundă.

Până pe 24 septembrie, la ora 7.00, în aval de Porţile de Fier, debitele fluviului Dunărea vor fi în creştere şi vor ajunge la valoarea de 8.000 mc/s.
De asemenea, pe râuri, în intervalul 18 septembrie, ora 7.00 - 24 septembrie, ora 7.00, debitele medii zilnice vor fi în general în scădere, mai puţin pe cursurile mijlocii şi inferioare ale râurilor mari din estul ţării, unde vor fi în creştere prin propagare în prima parte a intervalului, în timp ce, pe râurile din sudul şi sud-estul ţării, debitele vor fi relativ staţionare.

Astfel, debitele pe cursurile de apă se vor menţine la valori ridicate pe unii afluenţi din bazinele inferioare ale Siretului, Bârladului şi Prutului, ca urmare a propagării viiturilor formate anterior, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.

Totodată, în prima parte a intervalului de prognoză, sunt posibile scurgeri pe versanţi, torenţi, pâraie şi creşteri de niveluri şi debite cu posibile efecte de inundaţii locale pe unele râuri mici din zonele de deal şi de munte din majoritatea regiunilor, datorită precipitaţiilor prognozate.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.