Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Oameni de seamă. Marta Trancu-Rainer, prima femeie chirurg din România

Marta Trancu-Rainer s-a născut pe 25 septembrie 1875, la Târgu Frumos, în Moldova, într-o familie nobiliară armenească.
A urmat Institutul liceal ”Humpel” din Iași, apoi Facultatea de Medicină, tot din Iași. Pentru rezultatele merituoase, a primit o bursă a Fundației „Vasile Adamachi” de la Academia Română.
După terminarea studiilor, a plecat la București, cu intenția de a se specializa în anatomie patologică cu profesorul Victor Babeș.
La Spitalul Colțea, profesorul George Stoicescu i-a propus să se specializeze în anatomie patologică, alături de șeful de laborator al clinicii, Francisc Iosif Rainer. După terminarea specializării, s-a întors la Iași, dar a continuat să corespondeze cu dr. Rainer, cu care s-a căsătorit în 1903, mutându-se la București.
În urma unui concurs, a obținut postul de medic secundar chirurg, în specialitatea chirurgie și ginecologie, la un spital din București. În timpul Primului Război Mondial a primit gradul de maior și a lucrat ca medic chirurg de campanie. A condus trei spitale militare: Spitalul Colțea, spitalul de chirurgie din Palatul Regal (la cererea Reginei Maria) și spitalul de la Școala de Poduri și Șosele, unde opera soldații răniți.
Regina Maria și Marta Trancu-Rainer erau mereu împreună în marile spitale și în cele de campanie, în mijlocul răniților de război. Regina Maria a suferit o plagă infectată din cauza expunerii la infecțiile răniților, dar a fost operată de „prietena sa”.
În această conjunctură, Marta și-a câștigat respectul Familiei Regale, devenind medicul curant a reginelor României.
După terminarea războiului, a continuat ca medic chirurg, dar la cabinetul particular practica și ginecologia, fiind considerată unul dintre cei mai buni medici ginecologi. S-a îngrijit atât de doamnele din înalta societate, cât și de femeile sărmane, pe care le-a tratat la fel, cu același devotament.
Activitatea ei medicală a fost cunoscută și recunoscută în țară, dar și în străinătate. A publicat multe lucrări și articole științifice și a fost la curent cu tot ce era nou într-un domeniu în permanentă evoluție. În 1935, a fost primită în Academia de Medicină și membru de onoare a Societății de Biologie din București.
Marta Trancu-Rainer și-a notat evenimentele zilnice într-un jurnal în perioada 1914-1950, intitulat FILE DE JURNAL.
În 1918, a publicat lucrarea  ”Compte rendu des opérations de chirurgie de guerre”, în care a făcut un scurt rezumat al activității de chirurg de război.
A încetat din viață pe 9 ianuarie 1950, la București.
Remember, Oameni de seamă, colecție de articole

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.