Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Zeci de mii de kilograme de deșeuri, oprite la intrarea în țară

Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de trecere a frontierei Galați-rutier, alături de reprezentanți ai Gărzii Naționale de Mediu au descoperit, în urma unui control efectuat asupra unui autocamion de marfă, 23.600 de kilograme de deșeuri.
Acestea proveneau din părțile unor componente uzate ale unui automarfar, pentru care șoferul nu a putut prezenta documentele necesare de transfer, așa cum prevede legea. Așadar, pe 23 septembrie, în jurul orei 13.00, în Punctul de trecere a frontierei Galați-rutier, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control necesare trecerii frontierei, pe sensul de intrare în țară, un cetățean turc, de 54 de ani. Bărbatul se afla la volanul unui automarfar înmatriculat în Republica Ucraina. La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la marfa încărcată și legalitatea transportului, oamenii legii de la frontieră au solicitat sprijinul comisarilor de la Comisariatul Județean Galați din cadrul Gărzii Naționale de Mediu. În urma controlului efectuat s-a constatat că automarfarul transporta cantitatea de 23.600 de kilograme de deșeuri, reprezentând părți componente uzate ale unui cap tractor și ale unei semiremorci, marfa fiind expediată de către o societate din Ucraina, având ca destinaţie o societate comercială din Irak. Reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu au decis oprirea tranzitului, constatând că încărcătura nu poate fi considerată marfă second hand aşa cum era menționată în documentele de transport, aceasta încadrându-se, mai degrabă, în categoria deșeuri din punct de vedere al legislației privind protecția mediului.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Sergiu Miercuri, 25 Septembrie 2024 16:14 5.13.195.*** Link la comentariu

CUM, nu am ajutat "fratii napastuiti" din Ucraina ? Drumul din Ucraina spre Irak trece prin Romania ? NU SE POATE, RUSINEEEE.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.