Netflix a început producția filmului „Peaky Blinders”
Netflix a început filmările pentru lungmetrajul „Peaky Blinders”, o continuare a serialului popular cu același nume care se desfășoară pe străzile din Birmingham în anii 1900, a anunțat compania de streaming. Povestea filmului se va desfășura în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
Cillian Murphy, proaspăt premiat cu Oscar pentru rolul lui Oppenheimer, se va întoarce în rolul emblematic al lui Tommy Shelby. Alături de el vor juca Rebecca Ferguson, Tim Roth și Barry Keoghan, restul distribuției urmând să fie anunțată ulterior. La fel ca serialul, și lungmetrajul va fi produs în parteneriat cu BBC.
Scenariul îi aparține cineastului britanic Steven Knight, creatorul serialului „Peaky Blinders”, iar scaunul regizoral va fi ocupat de Tom Harper, care a regizat primul sezon al serialului.
„Sunt bucuros să dăm viață unui nou capitol «Peaky Blinders», de această dată în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Țara este în război, și bineînțeles, ai noștri Peaky Blinders sunt și ei”, a declarat Steven Knight în comunicatul publicat de Netflix.
Dacă filmările vor decurge conform planurilor, filmul ar putea apărea în streaming spre sfârșitul anului viitor.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.