Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

„Familii întregi rămase fără adăpost, surse de hrană şi venituri, impactul social este uriaş”. Prefectura a centralizat evaluarea pagubelor produse de inundaţii

În urma fenomenelor hidrometeorologice severe care au avut loc în perioada 14-15 septembrie 2024, județul Galați a fost grav afectat, 30 de unități administrativ-teritoriale înregistrând pagube semnificative. Comunitățile locale au suferit pierderi materiale considerabile, iar locuințele, anexele gospodărești și infrastructura au fost deteriorate în mod semnificativ.

Pentru a răspunde acestei situații de urgență, prefectul județului Galați, Andreea-Anamaria Naggar, a emis ordine de constituire a comisiilor de constatare și evaluare a pagubelor, care au acționat în teren încă din data 15 septembrie.

Potrivit documentului remis redacţiei, rezultatele activității acestor comisii au fost centralizate zilnic de către Instituția Prefectului, asigurându-se astfel procesarea rapidă a informațiilor și gestionarea eficientă a situației de criză. În urma evaluărilor realizate în teren, situația locuințelor și anexelor afectate se prezintă astfel:

  • 725 de locuințe și 593 de anexe cu grad de afectare de până la 20%;
  • 860 de locuințe și 510 anexe cu grad de afectare între 20% și 40%;
  • 773 de locuințe și 527 de anexe cu grad de afectare între 40% și 60%;
  • 684 de locuințe și 403 de anexe cu grad de afectare între 60% și 80%;
  • 900 de locuințe și 1116 anexe grav afectate, cu un grad de distrugere între 80% și 100%.

Având în vedere amploarea pagubelor și impactul social major asupra comunităților din județul Galați, prefectul județului Galați, Andreea-Anamaria Naggar a solicitat  promovarea unui act normativ prin care să se acorde un sprijin financiar corespunzător fiecărei gospodării afectate, proporțional cu gradul de distrugere constatat. Astfel, se doreşte ca oamenii afectați de aceste fenomene extreme să-şi poată reface locuințele și să li se redea sentimentul de siguranță.
Instituția Prefectului – județul Galați va continua să monitorizeze situația și să coordoneze toate eforturile necesare pentru sprijinirea comunităților afectate, colaborând îndeaproape cu autoritățile centrale și locale.
”Familii întregi au rămas fără un adăpost sigur, fără surse de hrană sau venituri, iar impactul social este uriaș. Astfel, am solicitat Guvernului promovarea unui act normativ care să ofere un sprijin financiar adecvat, raportat la gradul de afectare a fiecărei gospodării. Nu vorbim doar despre refacerea unor clădiri, ci despre refacerea vieților oamenilor care au pierdut o parte din stabilitatea și siguranța lor. Suntem alături de toți cei care au suferit în urma acestor inundații, colaborăm strâns cu toate instituțiile și autoritățile locale și naționale și vom face tot posibilul să aducem ajutorul necesar cât mai curând. Îi asigur pe toți cei afectați că Instituția Prefectului Galați va rămâne alături de ei și va continua să lucreze pentru a găsi soluții rapide și eficiente, astfel încât județul nostru să depășească această perioadă dificilă”, a explicat Andreea-Anamaria Naggar, prefectul județului Galați. 
Pe lângă gospodării, comisiile au evaluat și agenții economici, precum și instituțiile socio-culturale afectate de inundații, fiind constituite fișe de evaluare pentru 167 de agenți economici și 60 de instituții publice.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AS

Articole înrudite

4 comentarii

postat de Un roman Sâmbătă, 5 Octombrie 2024 13:14 185.19.167.*** Link la comentariu

Doamnă,a fost timp pentru a rezolva aceste probleme dar s-au făcut că nu le vad. Din cauza "aleșilor "noștri, suferă acești oameni care nu au nici o vină. Acum, în al doisprezecelea ceas este greu dar nu imposibil pentru a rezolva câte ceva.

postat de Costel Luni, 7 Octombrie 2024 08:08 213.177.6.*** Link la comentariu

Bună ziua ! Mă aflu si eu pe lista tristă a celor inundați ... stimată dna Prefect nu vream bani, vrem ca banii să meargă in investitii de amenajari hidrografice care să nu mai permită ca aceste inundatii să mai aibă loc. Este a doua oara cand suntem inundati si suntem atat de obositi si necăjți ..

postat de Maria Marți, 8 Octombrie 2024 07:00 136.255.219.*** Link la comentariu

Stimată doamnă Prefect, membrii comisiei de constatare și evaluare a pagubelor care au survenit în urma inundațiilor la unele locuințe au stabilit gradul de afectare fără a intra în casele oamenilor, mai ales acolo unde sunt persoane în vârstă și nu are cine să-i reprezinte.

postat de Petică Lica Miercuri, 30 Octombrie 2024 06:40 86.124.203.*** Link la comentariu

Doamna Prefect, instituția pe care o conduceți își bate joc de cererile cetățenilor, nicidecum că le rezolvă! Dați răspunsuri înșiruind Legi și Ordonanțe, ocolind problemele sesizate! În aceste condiții, cei care încalcă legea sunt protejați iar noi, nedreptățiți și batjocoriți și de dumneavoastră

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.