Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Accident mortal de tren

O persoană şi-a pierdut viaţa şi alta a fost rănită în urma unei coliziuni dintre un autoturism şi un tren personal în zona trecerii la nivel cu calea ferată din localitatea Verneşti.
„Din primele date de la faţa locului a reieşit că trenul personal care circula pe direcţia Nehoiaşu către Buzău a intrat în coliziune cu un autoturism care ar fi accesat trecerea la nivel cu calea ferată. Accidentul s-a soldat cu decesul conducătorului auto, de 45 de ani, şi cu rănirea pasagerei, de 33 de ani, aceasta fiind preluată de ambulanţă şi transportată la spital pentru îngrijiri medicale”, informează IPJ Buzău.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.