Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Sediul Agenției pentru Protecția Mediului Galaţi, inundat de trei ori în două săptămâni

Ploile puternice produse începând cu jumătatea lunii septembrie au provocat un adevărat dezastru în județ, dar și într-un loc mai puțin așteptat: în cartierul Țiglina I, în incinta sediului Agenției pentru Protecția Mediului (APM) Galați.

De trei ori în două săptămâni a fost inundat sediul APM Galați, din complexul comercial din Țiglina I, efectele fiind constatate, direct la "locul faptei", și de președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), Laurențiu Alexandru Păștinaru, cu ocazia delegației pe care o conduce în aceste zile în Galați.
Ironia sorții face ca inundațiile de la sediul APM Galați să apară în presă exact în ziua în care delegația de la București a mers cu ajutoare pentru sinistrații din județ. Zece persoane de la ANPM București, împreună cu alți cinci-șase angajați ai instituției gălățene, au fost, marți, 8 octombrie, la Pechea, cu două mașini încărcate cu perne, pături, alimente, dezinfectanți și alte produse strict necesare pentru 45-50 de familii afectate de inundații.
"Situația sediului APM Galați este foarte gravă, din cauza sistemului de evacuare a apei pluviale de pe acoperișul clădirii, care refulează, la orice ploaie mai consistentă, în subsolul sediului, inundând laboratoarele și chiar una din camerele care adăpostesc arhiva instituției. Apa a ajuns până la nivelul birourilor, așa că oamenii nu mai pot lucra acolo din cauza mirosului de mucegai, astfel că și-au mutat birourile la etaj, coborând la laboratoare doar când operează probele. O să căutăm cât mai repede o soluție, pentru reabilitarea clădirii, ca să se rezolve și această problemă", a spus președintele ANPM.
Conform directorului executiv al APM Galați, Robert Mihai Rusu, acesta nu este primul an când sediul instituției este inundat. "Birourile au ajuns acum să fie impracticabile, pline de mucegai, de igrasie. În 2021, am fost inundați efectiv. Atunci a plouat foarte mult într-un weekend, apa era de un metru și jumătate și a băltit până luni. Jumătate din arhivă a fost atunci distrusă complet", ne-a spus Robert Mihai Rusu.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

6 comentarii

postat de Gică Gălățeanu Marți, 8 Octombrie 2024 19:11 86.122.130.*** Link la comentariu

1. Conform legii, arhivele de documente nu se mai amenajează la subsol! 2. Apa se scurge mai bine dacă se redimensionează conductele și se instalează pompe în subsol. Pentru asta tb cerut bani, iar ei știu că nu au decât de salarii, plus că nu au curajul să ceară când știu că sunt numiți politic!

postat de Monica Pintilie Miercuri, 9 Octombrie 2024 05:40 89.136.187.*** Link la comentariu

Acela nu era un loc pentru o cladire!!! E ciudat ca tocmai PROTECTIA MEDIULUI sa distruga un parculet pentru a construi o cladire hidoasa!!! Cu permisiunea CUI??? In rest.... "Dorel" stie el ce face...

postat de Ekow Miercuri, 9 Octombrie 2024 05:51 5.13.209.*** Link la comentariu

Aceasta agenție trebuie desființată, in perioada pandemiei nu a avut prog cu publicul o lungă perioadă.

postat de AGAMITA DANDANACHE Miercuri, 9 Octombrie 2024 05:57 86.35.208.*** Link la comentariu

Precum la sediul APM asa si in judet. "O tempora!"

postat de Gigel Miercuri, 9 Octombrie 2024 09:17 5.13.180.*** Link la comentariu

A inceput mediul sa se apere singur?

postat de Cristi Miercuri, 9 Octombrie 2024 13:58 5.2.209.*** Link la comentariu

Avand in vedere ca emiterea unui acord de mediu dureaza 6-12 luni, din pct. meu de vedere sa le donam cizme de cauciuc si pelerine de ploaie, poate se mai dezmortesc!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.