Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Locatarii din proximitatea unui parc cer mutarea băncilor, din cauza petrecerilor improvizate (foto)

Din ce în ce mai mulţi gălăţeni din întreg oraşul se plâng că parcurile sau locurile de joacă pentru copii amenajate în proximitatea blocurilor de locuit sunt, noaptea, loc de întâlnire al diferitelor găşti, mai mici sau mai mari, de adolescenţi sau tineri fără căpătâi şi fără ocupaţie, care beau, fumează şi substanţe nepermise, fac gălăgie până dimineaţa şi lasă în urmă covor de deşeuri de toate felurile.

Nu este o excepţie, ci mai degrabă regulă. Indiferent că este vorba de parcuri sau locuri de joacă, ori pur şi simplu de adăposturi ale staţiilor de autobuz, orice bancă sau loc unde se pot aşeza doritorii de distracţie (inclusiv, în unele cazuri, treptele de la intrarea secundară a blocului, acolo unde aceasta nu este folosită) se transformă, cum se lasă întunericul, în spaţiu de petrecere ad-hoc. Se pune muzică de pe telefoanele mobile, se ascultă, cu volumul la maxim, diferite clipuri video de pe reţelele de socializare, se râde tare şi se înjură la fel de tare, indiferent de vârsta membrilor găştii. Uneori sunt adolescenţi de 12-13 ani, alteori sunt tineri adulţi, dar toţi au drept numitor comun completa lipsă de consideraţie pentru restul locatarilor din zonă şi nevoia lor de linişte.
Oamenii care trebuie să plece dimineaţa la serviciu sunt disperaţi că nu se pot odihni, dar, mai mult, se întreabă, în cazul gălăgioşilor foarte tineri, de ce familiile acestora nu iau măsuri, mai ales că, de multe ori, sunt amendaţi şi de poliţia chemată în ajutor.
Cel mai recent asemenea caz ne-a fost semnalat chiar zilele trecute, în parcul de lângă supermarketul Penny din Micro 17. Pentru cine nu locuieşte în zonă, parcul este destul de cochet şi bine întreţinut, dar, deşi beneficiază de pază, nu este îngrădit, accesul în el fiind liber, indiferent de oră. Are mai multe zone distincte, una cu loc de joacă pentru copii şi una cu mese de şah pentru adulţi. În proximitatea acestora din urmă se află mai multe bănci, amplasate extrem de aproape de blocul D9A de pe strada Oltului nr. 15. Practic, spun oamenii şi am verificat şi noi, de la bănci până la ferestrele dormitoarelor locatarilor sunt doar câţiva metri, nu mai mult de şase, şapte. În timpul zilei, mai este cum mai este, se aude sunetul zarurilor când joacă oamenii table, dar este suportabil, seara, însă, băncile cu pricina se transformă în loc de întâlnire pentru grupuri de adolescenţi, care se distrează în modul descris mai sus.

"Am chemat poliţia de nenumărate ori, ne spune un locatar din bloc, dar ce să le facă şi oamenii? Le dau amenzi, plătesc părinţii, săracii, dacă au de unde, le spun să plece, dar ei a doua zi sunt înapoi!"
Oamenii au ajuns la capătul răbdării şi cer relocarea băncilor cu pricina, dar şi a uneia care actualmente se află sub balcoanele din spatele blocului, în partea opusă a parcului, în proximitatea supermarketului, unde nu deranjează pe nimeni, fiindcă blocurile sunt mai la distanţă.

E foarte bine că există parcul şi că lumea se bucură de el, dar ar fi normal ca, după ora 22,00, să fie linişte. Dacă asta nu se poate, măcar să fie sursa de gălăgie cât mai departe de ferestrele locatarilor din zonă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AS

Articole înrudite

15 comentarii

postat de dgi Vineri, 11 Octombrie 2024 19:35 81.196.245.*** Link la comentariu

Cu babnci sau fara banci grupurile de adolescenti neglijati de parinti sunt peste tot. Refuz sa cred ca nu sunt solutii. Parintii acestora trebuie trasi la raspundere ca adulti care nu-si realizeaza scopul de a fi parinti. Marite sanctiunile ca sa fie greu de platit. Pusi si politistii la treaba.

postat de Roman Vineri, 11 Octombrie 2024 19:40 5.13.130.*** Link la comentariu

Nu trebuie sa fie mutate băncile ci politia trebuie sa patruleze și sa aresteze pe cei ce fac scandal.Asa e într un stat de drept.Fiecare stâlp dotat cu camere de supraveghere .Nu e nici o pb ca suntem filmați.Cine are ceva de ascuns e pb lor.Cei mai mulți nu avem.Politia sa nu mai doarmă în bocanci

postat de Trandafirul Galben Vineri, 11 Octombrie 2024 21:42 5.13.215.*** Link la comentariu

În 2024 ca în primii ani de după 90... Poliția nu vede,nu aude,dar cer salarii mărite. Am auzit că în Galați ar fi o Instituție care se cheamă Poliția Locală,dar cică se ocupă cu statul degeaba.... Suntem dominați de interlopi și tineri care le calcă pe urme.

postat de Dani Sâmbătă, 12 Octombrie 2024 05:31 93.122.250.*** Link la comentariu

Din știre și din comentarii toată lumea a tras aceiași concluzie : Politia locala nu își face treabă, nu patrulează pe jos

postat de Adrian Sâmbătă, 12 Octombrie 2024 06:10 145.224.74.*** Link la comentariu

Amenzi ,amenzi si iar amenzi ! Singura modalitate de stopare a fenomenului generalizat in tot orasul dupa lasarea serii ! Bonus politistului care o aplica !

postat de Nikolae Sâmbătă, 12 Octombrie 2024 08:31 82.76.145.*** Link la comentariu

Plimbările lungi pe care le fac polițiștii locali în timpul zilei au drept efect un somn adânc și odihnitor. Cum vreți voi să mai umble și noaptea? Omenește nu-i posibil.

postat de ADYtza 74 Sâmbătă, 12 Octombrie 2024 09:09 86.124.201.*** Link la comentariu

Si cand erau garaje ce gratare si chindii se faceau...

postat de Omu Păiangăn Sâmbătă, 12 Octombrie 2024 09:19 5.13.188.*** Link la comentariu

Care părinți? Ăia plecați la muncă în Vest? De bine ce e în galatz...

postat de Iancu Romita Sâmbătă, 12 Octombrie 2024 09:55 178.138.96.*** Link la comentariu

În toată țara este la fel deoarece nenorocirea pleacă de jos în sus și invers cu miniștri de interne care sunt păpuși și șefii poliției județene sunt doar interimari, când nu mai corespund sunt eliminați.

postat de Cetățeanul Plătitor Sâmbătă, 12 Octombrie 2024 12:09 86.124.200.*** Link la comentariu

În parcul de joacă de lângă cinema Flacăra, aceeași poveste! În parcarea de lângă parc, aceeași poveste! Gălăgie, muzică la maxim, lătratul unui cățel este strident și continuu, pe la miezul nopții vine unul cu mașina cu muzică tare, etc, etc.! Poliție? Care poliție? Pe noi ne aude cineva?

postat de Gigel Sâmbătă, 12 Octombrie 2024 13:23 5.13.180.*** Link la comentariu

Parculetul ala are sau avea paza din cate stiu.Ce face angajatul firmei daca da de greu sau are probleme?Nu are firma dispecerat?Nu are telefonul politiei?

postat de Tache Sâmbătă, 12 Octombrie 2024 13:43 5.13.222.*** Link la comentariu

Cum Politia Locala e subordonata primariei si primaria la randul ei o mangaie ca pe un copil cuminte inexistent in orasul acesta ce putem cere mai mult? Dar salariile sant extrem de mari incepind din varful ierarhiei pina jos dar eficienta lor e egal cu zero dar sant platiti din buzunarul nostru.

postat de mircea Sâmbătă, 12 Octombrie 2024 18:22 82.79.117.*** Link la comentariu

Nu mai dați vina pe bănci! Este o discuție despre ce fel se schimba generațiile , despre educatia copiilor si nepotilor nostri și despre Poliția Locală!

postat de Soare Daniel Duminică, 13 Octombrie 2024 17:08 86.127.213.*** Link la comentariu

Aceeași situație este și cu locul de joacă din spatele blocului P1, Micro 19. Locul de joacă este neimprejmuit, nu are afișat vreun orar, totul pare a fi un mediu creat pentru a favoriza tulburarea ordinii Efectiv, noapte de noapte pe băncile aferente locului de joacă se adună tot felul de persoane

postat de RaRa Luni, 14 Octombrie 2024 10:11 5.13.196.*** Link la comentariu

Doamne ferește, văd atâtea comentarii răutăcioase. nu mai suntem pe vremea lui “ceașcă “ mai bine stați în casă copii , adolescenți , părinți chiar și persoane în vârstă și stați în fața telefoanelor și ecranelor “.Copii alerga , își exteriorizează bucuria de copii . Mutați-vă la sat pentru liniște!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.