Rapperul Wiz Khalifa, trimis în judecată de DIICOT
Rapperul american Wiz Khalifa a fost dat în judecată de procurorii DIICOT, după ce a fumat o țigară cu canabis pe scena festivalului "Beach Please", organizat în iulie la Costinești. Procurorii DIICOT - Serviciul Teritorial Constanța au anunțat, luni, că au decis trimiterea în judecată, în libertate, a rapperului american, în vârstă de 37 de ani, pentru deținerea de droguri de risc fără drept, pentru consum personal. Din dovezile adunate reiese că, pe 13 iulie 2024, în jurul orei 23.55, la festivalul de muzică din Costinești, acesta a fost prins cu 18,53 grame de canabis și o țigaretă cu conținut de canabis, deținute pentru consumul propriu, potrivit procurorilor.
Cazul a fost înaintat pentru soluționare Tribunalului Constanța. Oficialii subliniază că este important de menționat că, potrivit Codului de procedură penală, trimiterea în judecată marchează finalizarea anchetei, dar inculpatul beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o decizie judecătorească finală.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.