Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Civilizația Maia și moldovenii mexicani

* Locuitorii din Tulcea au primit mesaj RO-Alert, sâmbătă noaptea, pentru a-i avertiza, nu tocmai subtil, că județul lor se învecinează cu județul Constanța si că accelerația gravitațională le poate crea și probleme oamenilor. Cu acest prilej recurent, conform obișnuinței, MapN a ridicat de la sol două avioane F-16. Știți ce cred eu, în inconștiența mea?! Că ăștia își verifică avioanele, folosindu-se de RO-Alert. Parcă-i si aud pe cei responsabili cu mentenanța aparatelor de zbor, conversându-se deontologic și epistemologic, la o partidă de table:
- Auzi, mă, da' avioanele alea două din fundul curții hangarului, ai idee dacă funcționează, dacă zboară?
- Da'... de un' să știu eu, boss?!
- Păi, ia și tu legătura cu Rafaed ăla de la ISU, că poate dă și el un de-ăla... cum îi zice, mă?!
- SMS de avertizare și înspăimântare?!
- Așa, mă, RO-Alert, ca să ridicăm si noi cele două avioane de la sol... A, ce zici?
- Ce să zic, eu cred, sincer, că la faza cu Dawa, albitrul a dat prea ușor cartonaș roșu...
- ... arbitru, așa-i spune, cu „R"...
- Aha, am înțeles, Ralbitru.
* Potrivit reputatului site arheologic și gnoseologic, fridigi24.ro, "o echipă de arheologi a descoperit ACCIDENTAL orașul mayaș Valesiana, dispărut de secole sub jungla din Mexic."
E tare haioasă și imprevizibilă viața de cercetător! Când am citit că acei arheologi au descoperit ACCIDENTAL un oraș mayaș, în jungla mexicană, m-am gândit că, de fapt, cercetătorii nu s-au dus în pădure în scop deontologic și științific, ci doar ca să caute ciuperci ancestrale, că s-a tot lăudat un vecin italian de-al unuia dintre arheologi că pizza iese foarte bună dacă-i pui și ciuperci incașe. Și uite-așa, căutând ciuperci preistorice și mai puțin preistorice pentru pizza pe vatră străbună cu lemne aztece, au dat peste orașul ăla mayaș.
Până și la noi există maiași. Dacă nu locuiesc în Moldova de peste Prut, sigur pot fi găsiți în diaspora, unde trudesc pentru o viitoare civilizație maiașă, mai bună chiar și decât la mama acasă.
⇒Alte babe care ard, aceeași țară care se piaptănă
*Precizare: Materialul acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare. Informaţiile prezentate pot sau nu să fie adevărate. Conținutul este proprietatea cotidianului "Viaţa liberă". Toate drepturile rezervate "Viaţa liberă".

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CO

Articole înrudite

1 comentarii

postat de George Marți, 5 Noiembrie 2024 05:13 84.117.46.*** Link la comentariu

Ăsta nu este un pamflet, este adevărul pur...mesaj de (avertizare)-înspăimântare a populației !!!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.