Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Nelu Tătaru, interdicție de a profesa

Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru s-a prezentat, luni dimineaţă, la sediul DNA Iaşi, pentru a fi audiat în dosarul în care este acuzat de luare de mită

"Nu am emoţii, am adevărul de partea mea, merg cu inima deschisă", a declarat Tătaru. Luni la prânz, fostul ministru a fost pus sub control judiciar şi are interdicţia de a-şi exercita profesia, anunță News.ro.
Avocata lui, Sandra Grădinaru, a declarat că, în opinia sa, măsura este nelegală.
"Nu a existat niciun flagrant şi acum urmează să se mai facă audieri şi să se vadă dacă unii suspecţi recunosc sau nu recunosc, dacă au fost identificaţi sau nu. Pe înregistrări nu apare nicăieri, vă asigur, doctorul Tătaru cu mâna pe măcar un leu. Aţi văzut cu toţii la percheziţii că nu s-a găsit măcar un leu în cabinetul doctorului Tătaru", a declarat avocata.
Aceasta consideră nelegal controlul judiciar, dispus pentru 60 de zile, "la fel cum este nelegal să i se scotocească în telefonul mobil, având în vedere că are discuţii cu alţi parlamentari şi alte persoaane care au imunitate". "La fel este nelegal că s-a violat viaţa privată a sute de pacienţi care şi-au spus cele mai intime secrete doctorului Tătaru. Este nelegal că s-au autorizat investigatori sub acoperire care au fost lăsaţi să se plimbe în toate saloanenele acelui spital, fără să se respecte vreo regulă", a  mai spus avocata fostului ministru.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.