Dacă nu-ți știi istoria, mergi spre viitor la întâmplare
* N-am uitat! Din anii Epocii de Aur pe care i-am prins în copilărie, rămăsesem cu "trauma" filmului documentar. În fapt, o odă la adresa conducătorului iubit. Respingeam însăși ideea de a viziona așa ceva. Documentarul "Piața Universității - România" avea să-mi schimbe viziunea. L-am văzut la cinema, într-o sală în care publicul a stat tăcut în scaune până când a curs tot genericul și s-au aprins luminile. Apoi, au început aplauzele. Deși nu era o proiecție cu echipă, publicul a aplaudat, ridicat în picioare! La documentarul vizionat atunci mi-a zburat gândul citind promoul documentarului TVR "Fenomenul Piața Universității - am scăpat de comunism pe cont propriu", distins cu Premiul Uniunii Cineaștilor din România pentru film de televiziune. Filmul, realizat de Răzvan Butaru împreună cu Roxana Elekes, la aproape 35 de ani de la Mineriada din 13-15 iunie 1990 care a zguduit România, este un document ce atrage atenția asupra istoriei imediate a României: "Cred că este primul film despre evenimentele din Piața Universității realizat după cel al lui Stere Gulea și cred că, într-adevăr, ne aducem aminte cam greu de ceea ce a fost atunci. A fost cel mai important fenomen și, de fapt, a fost o continuare a Revoluției. Generațiile tinere cumva ar trebui să știe ce a fost în urma lor, pentru că, dacă nu-ți știi istoria, n-ai cum să mergi mai departe, sau mergi în necunoștință de cauză și la întâmplare", spune realizatorul. Documentarul va fi redifuzat joi, 7 noiembrie, de la ora 21.00, într-o nouă ediţie "Dosar România".





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.