Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Campus umanitar deschis în localitatea Pechea

Populația afectată de inundațiile din septembrie de la Galați are acces începând de miercuri, 6 noiembrie, la un campus umanitar deschis de Crucea Roșie Română în localitatea gălățeană Pechea

Filialele Crucea Roșie din Galaţi şi Vrancea au implementat, pe platoul Pieței Agroalimentare din Pechea, proiectul "Sub acoperişul Crucii Roşii - Punct umanitar de servicii", care va funcţiona până pe 28 decembrie. Campusul umanitar se adresează persoanelor afectate de inundații, în special persoanelor în vârstă și familiilor cu mulți copii. 
"Deși au trecut aproape două luni de la viitura care a lovit județul Galați, nevoia de ajutor continuă să existe. Ba chiar, aș îndrăzni să afirm că poate e mai important acum să continuăm să îi asistăm pe acești oameni. E important pentru că, pe măsură ce trece timpul, interesul și dorința de implicare se diminuează, iar oamenii aceștia au nevoie de ajutor pe termen mediu și lung. Crucea Roșie va continua să fie alături de populația afectată atât cu resurse, cât și cu sprijin psihologic", a declarat Adrian Halpert, director general Crucea Roșie Română.
Punctul umanitar deschis la Pechea asigură: mese calde, printr-o bucătărie de campanie mobilă, cel putin patru zile pe săptămână, zilnic, între orele 11.00 şi 14.00; distribuția de ajutoare umanitare (pături, lenjerii, prosoape, îmbrăcăminte, mic mobilier); prim ajutor psihologic.
Logistica necesară pentru amplasarea campusului este asigurată de filiala de Cruce Roșie Vrancea şi UM 282 Focșani. Activitățile din campus sunt derulate cu voluntari de la Crucea Roșie și voluntari locali. Depozitarea și pregătirea alimentelor se realizează în spații puse la dispoziție de Primăria Pechea.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.