Creșterea salariului minim, salutată de sindicate
Creşterea salariului minim la valoarea de 4.050 de lei, de la 1 ianuarie 2025, este un pas firesc care va genera, în mod natural, şi alte creşteri salariale, contribuind la îmbunătăţirea nivelului de trai al angajaţilor, precum şi la consolidarea economiei, se arată într-un comunicat de presă al Blocului Naţional Sindical (BNS).
"Această decizie importantă reflectă un efort comun al partenerilor sociali şi va aduce beneficii semnificative pentru aproximativ un milion de angajaţi din România (...) Blocul Naţional Sindical apreciază poziţia responsabilă a părţii patronale, care, în cadrul Consiliului Economic şi Social (CES), a votat pentru un aviz favorabil pe proiectul de Hotărâre de Guvern privind majorarea salariului minim. Această decizie demonstrează că dialogul social constructiv poate duce la rezultate benefice pentru toate părţile implicate", a transmis organizaţia sindicală.
Potrivit sursei citate, BNS, împreună cu celelalte organizaţii sindicale şi patronale reprezentative, a participat pe 16 octombrie 2024 la discuţiile din cadrul Guvernului României privind stabilirea noii valori a salariului minim.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.