Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Klaus Iohannis: „Dragi români, vă cer iertare pentru că de-a lungul timpului am luat decizii care v-au nemulţumit”

Preşedintele României, Klaus Iohannis a susținut sâmbătă, la recepția organizată la Cotroceni de Ziua Națională, primul său discurs după ce, în urmă cu o săptămână, la votul din primul tur al alegerilor prezidenţiale, a refuzat să facă declaraţii presei.

Şeful statului le-a mulţumit românilor de pretutindeni, a admis că a făcut şi greşeli şi şi-a cerut iertare pentru deciziile care au nemulţumit cetăţenii.

„Acum, la finalul celor două mandate de preşedinte, vreau să vă mulțumesc, dragi români din ţară şi de peste hotare. Știu că am făcut greșeli. Unele alegeri în care am investit speranță și încredere nu au trecut testul timpului, iar pe unii dintre dumneavoastră v-am dezamăgit. Vă cer iertare pentru că de-a lungul timpului am luat decizii care v-au nemulţumit şi pe care, cel mai probabil, nu le-am explicat suficient. Timpul nu poate fi dat înapoi! Dar vă asigur că la baza tuturor eforturilor şi acţiunilor mele a stat un singur lucru: identificarea celor mai bune soluţii pentru securitatea, bunăstarea şi prosperitatea României şi a cetăţenilor săi”, a spus Klaus Iohannis.

Pentru că a fost ultima dată când s-a adresat de Ziua Naţională din postura de preşedinte, Klaus Iohannis a ţinut să spună că a fost și rămâne un promotor fervent al statului de drept și că s-a angajat să lupte pentru o justiție independentă: „Am convingerea că, pentru un om de stat, dincolo de opțiunile sale personale, prioritar este să decidă astfel încât - mai ales într-un context cu crize suprapuse şi cu un război la graniţă - viitorul națiunii sale să nu fie compromis de instabilitate”.
    
Preşedintele a avut şi un mesaj cu privire la alegerile care urmează: „Rezultatele de acum o săptămână ne-au adus într-un nou moment de cumpănă. Nu votăm nici pentru a sancționa sau recompensa pe cineva, ci votăm pentru a rămâne o țară a libertății şi a deschiderii sau pentru a ne prăbuși într-o izolare toxică și într-un trecut întunecat. Viitorul României depinde de fiecare dintre noi”, a spus Iohannis.

Mulţumind pentru sprijin, încredere și răbdare, a precizat că a fost cea mai înaltă onoare și cea mai de preț demnitate să fie președintele României pentru două mandate.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

9 comentarii

postat de Un roman Sâmbătă, 30 Noiembrie 2024 18:02 89.46.14.*** Link la comentariu

Așa este, de votul de mâine și de cel din data de 8 dec.,depinde drumul pe care va merge țara noastră. Chiar dacă nu am fost mulțumiți de vechea conducere asta nu înseamnă că trebuie să alegem pe oricine. Trebuie să ne informăm bine și abia apoi să votăm. Altfel vom regreta!

postat de Cetatean Sâmbătă, 30 Noiembrie 2024 18:12 213.177.4.*** Link la comentariu

O panar..a de presesdinte care ne-a mancat 10 ani. Ma mir ca mai are nesimt...a sa iasa sa mai spuna ceva.

postat de Lazar Sâmbătă, 30 Noiembrie 2024 18:31 86.120.239.*** Link la comentariu

Indiferent de câștigătorul alegerilor prezidențiale,actualul președinte să plece într-o manieră demnă,să nu recurgă la manevre josnice pt a se ține agățat de putere,să predea mandatul dând mâna cu viitorul presedinte,nu să-i întoarcă spatele cu aroganță și mitocănie cum a făcut cu Orban la Budapesta

postat de șase cai frumoși Sâmbătă, 30 Noiembrie 2024 19:24 77.111.247.*** Link la comentariu

Minune! A revenit mutulica in tara după ani și ani. Și vorbește. Își cere și scuze. Ce pereoada! Merita sa-i mai dam o șansă. Cred ca a si obosit citind. Acu' are nevoie de un concediu.

postat de florin Duminică, 1 Decembrie 2024 04:30 5.13.156.*** Link la comentariu

Au trecut 20 de ani cu doi președinți de dreapta!Și acești reprezentanți importanți de dreapta după 20 de ani lasă o Românie in haos electoral!Cu un PNL spre 5%!Și pus la remorca USR care nu mai de dreapta nu e! Iohannis lasă o țară pe marginea prăpastiei economic su nu numai!Nu te iert!

postat de Cristi Duminică, 1 Decembrie 2024 06:23 5.2.209.*** Link la comentariu

Ca un autentic politician a reinviat inainte de alegeri, proaspat intors dintr-un alt sejur foarte important pentru Romania.

postat de Sandu L Duminică, 1 Decembrie 2024 07:37 128.127.116.*** Link la comentariu

Acum 5 ani si acum 10 ani majoritatea celor care il critica acum se bucurau nespus.Acum aceias persoane ,ziaristi comentatori ,analisti,tv, radio etc S-au trezit si il critica vehement,Ce popor inteligent avem. Asa va fi si peste 5 ani cu unul din cei doi votati in primul tur acum.

postat de M. Silă Duminică, 1 Decembrie 2024 07:47 95.77.107.*** Link la comentariu

Dacă tăcea și acum, de data asta i-aș fi ascultat tăcerea cu plăcere. Consider că un președinte de țară, cu un întreg aparat administrativ și ideologic alături de el nu trebuie să ajungă să-și ceară iertare. Ce a făcut, denotă că a îndeplinit funcția pe persoană fizică proprie.

postat de DC Duminică, 1 Decembrie 2024 08:50 86.124.200.*** Link la comentariu

Da, domnule KWI, aveți dreptate. Timpul nu poate fi dat înapoi. Păcat !

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.