Sesizăm și noi mai cu talent?
Luni dimineață, am primit la redacție următoarea sesizare: „Pe strada Traian, de la Jandarmerie și până la Automecanica, toate canalizările de scurgere a apei de pe stradă sunt înfundate”. Am verificat situația, ne-am interesat și la compania Apă Canal, iar sesizarea s-a dovedit a fi o alarmă falsă. Niciuna din canalizările din zona semnalată nu era înfundată.
Erau unele bălți, pe alocuri, la marginea șoselei, dar nimic deosebit față de multe alte zone din oraș. Mai erau unele acumulări de apă, de asemenea, în zone în care au fost puse limitatoare de viteză, acestea formându-se din cauza geografiei carosabilului, nu a vreunei canalizări înfundate. De foarte multe ori, am scris despre sesizările confirmate primite de la cititori, dar de această dată nu a fost cazul. Poate că apa împroșcată de mașinile din trafic să fi amplificat senzația de canalizări înfundate.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.