Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

„Un etaj întreg vine la muncă după ora 10.00”

În ultima lună şi jumătate am avut ocazia să interacţionez cu una dintre cele mai bogate administraţii publice din România, susține Dumitru Costin, preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS).

 „Am constatat cu amărăciune că aproape un etaj întreg dintr-o clădire venea la muncă după ora 10,00. Am văzut cea mai mare expoziţie de poşete de top, care costă o mulţime de bani, şi am văzut un număr impresionant de oameni care veneau la muncă şi probabil că nu făceau aproape nimic. Acolo va trebui să existe o analiză temeinică”, a afirmat Costin, conform Agerpres.
El a menţionat excese în zona administraţiei publice „atât în ocupare, cât şi în salarizare”, dar și deficite cronice de forță de muncă, oferind ca exemplu administraţia penitenciarelor.
„Rămânem deficitari investiţiilor în modernizarea administraţiei publice. Sistemul care administrează pensiile din România este, în continuare, rudimentar, cu un software care nu funcţionează, cu volume uriaşe de muncă de 12-14 ore/zi, cu oameni care nu sunt plătiţi pentru efortul suplimentar”, a spus Costin.
El a menţionat că noul guvern trebuie să facă o analiză împreună cu sindicatele şi „să taie de acolo de unde trebuie tăiat”.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Ion Sâmbătă, 14 Decembrie 2024 05:34 5.13.159.*** Link la comentariu

Personajul e lider sindical sau e angajat la resurse umane si pregateste restructurarile de personal, pe baza criteriilor prezentei sau a valorii posetelor?

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.