Capitala cecenă, atacată de drone
Groznîi, capitala Ceceniei, a fost vizată duminică dimineaţă de un atac cu drone care par să fi vizat inclusiv o bază militară, liderul cecen, Ramzan Kadîrov, fiind unul dintre aliaţii lui Putin, au relatat mai multe canale Telegram ruseşti, citate de Ukrainskaia Pravda. Există relatări pe reţelele sociale potrivit cărora, pe lângă baza poliţiei antirevoltă şi a Regimentului 2, o dronă a căzut, de asemenea, într-o bază militară „de unde oamenii sunt de obicei trimişi în Ucraina”, scrie Ukrainskaia Pravda, citată de HotNews.
Noul atac intervine după ce o dronă ucraineană a lovit joi dimineaţă acoperişul unei cazărmi de poliţie din Cecenia, rănind patru persoane. Anunţul fusese făcut de însuşi liderul cecen Ramzan Kadîrov, care a publicat şi o înregistrare video cu geamuri sparte.
Kadîrov a fost un susţinător vocal al războiului Moscovei şi a trimis forţe în Ucraina, la aproximativ 1.000 km distanţă, pentru a lupta alături de forţele ruse.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.