Modernizări la Județean, pe lista Ministerului Dezvoltării
Ministerul Dezvoltării a publicat, vineri, spre dezbatere publică un proiect de Hotărâre de Guvern care stabilește noile criterii de prioritizare pentru proiectele de investiții finanțate prin Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social (PNCIPS) pentru anul 2025.
Obiectivul este stabilirea unor criterii transparente și echitabile pentru alocarea fondurilor, dar și accelerarea finalizării proiectelor aflate în stadii avansate de execuție. Proiectul prevede, printre altele, alocarea bugetară a 10% modernizării Spitalului Județean „Sf. Apostol Andrei” Galați și a unităților similare din Alexandria și Miercurea Ciuc.





Parcarea supraetajată din curtea Spitalul Judeţean Galati este INCHISA din data de 16 august 2022. NU a trecut cam mult timp ???
Factorul uman (care este de fapt fără pic de umanitate) lasă mult de dorit.Să te ferească Dumnezeu să fii internat la spitalul județean Galați.
Izolația la fațada se mai termina ,că zboară resturile neterminate?