Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Profesor universitar și fost președinte al Casei de Asigurări Galați, acuzat de luare de mită

Un nou scandal a izbucnit în mediul universitar gălățean, după ce procurorii anticorupție au făcut, zilele trecute, mai multe percheziții la instituția de învățământ și la domiciliile unor cadre didactice, în urma unei sesizări privind o infracțiune de luare de mită în cadrul unui examen de rezidențiat.

Acuzațiile o vizează în principal pe prof. univ dr. Olimpia Buzia, cadru didactic la Farmacie și fost președinte al Casei de Asigurări de Sănătate Galați. Aceasta a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile, ancheta vizându-i și pe alți colegi ai acesteia.

Iată ce a comunica DNA Galați, la scurt timp după luarea măsurii preventive:

”S-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 16 ianuarie 2025, față de inculpata Dumitriu Buzia Olimpia, profesor universitar doctor în cadrul Facultății de Medicină și Farmacie a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, președinte al comisiei de examinare pentru obținerea titlului de farmacist specialist și coordonator al grupei de rezidențiat în specializarea Farmacie Generală, în sarcina căreia s-a reținut infracțiunea de luare de mită și de folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informații nedestinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, săvârșită în scopul obţinerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.

În ordonanța procurorilor se arată că, în cauză, există date și probe care conturează următoarea stare de fapt:

În contextul examenului de rezidențiat ce urma să se desfășoare în luna noiembrie 2024, inculpata Dumitriu Buzia Olimpia, în calitățile menționate, ar fi acceptat la data de 10 octombrie 2024, promisiunea oferirii sumei de 9.200 de euro de la o rezidentă farmacistă și candidată la examen, în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu, facilitând candidaților înscriși la examen promovarea în mod fraudulos, respectiv obținerea titlului de specialist farmacist, prin remiterea subiectelor de examen. În acest sens, la data de 15 octombrie 2024, inculpata Dumitriu Buzia Olimpia, ar fi furnizat în avans, aceleiași rezidente candidate la examen, subiectele, pentru a le distribui celorlalți rezidenți, care ar fi oferit bani în scopul fraudării examenului, în condițiile în care aceste informații nu erau destinate publicității la acea dată.

Astfel, la data de 8 noiembrie 2024, a avut loc examenul de rezidențiat pentru specializarea Farmacie Generală în cadrul Facultății de Medicină și Farmacie a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, la care au participat 29 de rezidenți farmaciști, între care și rezidenta farmacistă menționată anterior, toți fiind declarați admiși, cu medii peste 8.

Totodată, din cercetările efectuate, a rezultat că, pe parcursul desfășurării examenului, candidații rezidenți ar fi fost lăsați de membrii comisiei de examen să utilizeze surse de informare (telefoane mobile, smartwatchuri și notițe în format scris) pentru rezolvarea subiectelor de examen.

În aceste condiții, la data de 16 ianuarie 2025, soțul inculpatei Dumitriu Buzia Olimpia ar fi primit, de la o persoană apropiată rezidentei menționate anterior, suma totală de 9.200 de euro cu titlu de mită, pentru inculpată, în scopul descris anterior”, au precizat procurorii DNA Galați.

Pe timpul cât se află sub control judiciar, Olimpia Buzia trebuie să respecte o serie de obligații, între care:
- să nu depășească limita teritorială a țării, decât cu încuviințarea prealabilă a procurorului;
- să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu persoanele menționate în ordonanța de dispunere a controlului judiciar.

”În cauză se efectuează cercetări și față de alte cadre universitare din cadrul Facultății de Medicină și Farmacie a Universității „Dunărea de Jos” din Galați. În cursul zilei de 16 ianuarie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, au fost efectuate percheziții domiciliare în nouă locații, reprezentând sediile unor instituții publice și domiciliile unor persoane fizice”, au mai anunțat anchetatorii.

Universitatea se dezice

Într-un punct de vedere transmis presei de conducerea UDJG, instituția dezaprobă faptele de care este acuzat cadrul didactic și promite măsuri ferme, pe plan administrativ. De menționat ar fi că nu este prima dată când cadre didactice de la universitatea de stat din Galați devin subiecte ale unor scandaluri de corupție, soldate cu anchete și condamnări penale. 

”Instituția noastră dezavuează și condamnă categoric orice formă de corupție, inclusiv luarea de mită sau utilizarea incorectă a informațiilor confidențiale. 

Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați subliniază că orice abatere de la normele de etică academică va fi tratată cu maximă seriozitate. De asemenea, vom aplica cu celeritate toate măsurile ce se impun, conform regulamentelor interne ale UDJG. 

Reafirmăm că actele de corupție nu își au locul în mediul universitar, iar respectul față de lege, etică și moralitate reprezintă pilonii fundamentali ai activității noastre. Mulțumim membrilor comunității academice și publicului larg pentru sprijinul oferit în menținerea integrității și reputației instituției noastre”, se precizează în comunicat.

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

30 comentarii

postat de Dan Vineri, 17 Ianuarie 2025 13:02 86.124.200.*** Link la comentariu

Această elită de profesori,doctori,magistrati și ofițeri superiori ne demonstrează permanent ca indiferent cat de mult vor fi remunerați,ei tot vor face trafic de influență și vor fura

postat de tata de student la Medicina in Galati Vineri, 17 Ianuarie 2025 13:04 82.208.137.*** Link la comentariu

Pentru decanul FMF Galati Stiti cum plange un student bun, care invata, picat la examen pentru ca nu a dat mita?

postat de Adrian Vineri, 17 Ianuarie 2025 13:46 109.166.130.*** Link la comentariu

Galatiul nu are medici si spitale dar are facultate de medicină.fabrica de diplome

postat de Monica Vineri, 17 Ianuarie 2025 14:21 109.166.137.*** Link la comentariu

Nechita si Bichescu oare nu știau, ca tot se laudă ca patronează tot. Studenții sa reclame toți spăgarii

postat de Gigi Vineri, 17 Ianuarie 2025 14:22 86.124.126.*** Link la comentariu

Tot sistemul bugetar este realmente infestat de corupție! Trăim într-o țară tristă, condusă de astfel de exemplare, care în teorie ar trebui să fie etalon de moralitate și corectitudine!

postat de Monica Vineri, 17 Ianuarie 2025 14:57 109.166.137.*** Link la comentariu

Actualul Rector Marian Barbu, Bichescu, Nechita? Ce parere au? Cât% a ajuns la ei? Nu vă mai săturați...

postat de florin Vineri, 17 Ianuarie 2025 15:13 46.97.171.*** Link la comentariu

Doamna a uitat tabla împărțirii!!!

postat de dan Vineri, 17 Ianuarie 2025 16:17 89.136.186.*** Link la comentariu

asta e la o varsta la care ar trebui sa-si vada de pensie si tot nu se satura!sa-ti fie rusine cucoana!stau si ma intrteb ce o fi facut asta cat a fost la CAS Galat si nu ma refer la atributiuni!

postat de din sistem Vineri, 17 Ianuarie 2025 19:11 89.137.230.*** Link la comentariu

Facultatea asta a distrus actul medical la Galati. Spitalul Militar colcaie de cadre medicale provenite din mecanici, bucatarese si vanzatoare la aprozar, absolvente de medicina la 40 de ani.

postat de Quaestio Vineri, 17 Ianuarie 2025 21:43 86.124.202.*** Link la comentariu

Am toata baza ca o sa scape . 'Elitele' merita , ca d'aia au facut atata scoala(stiti placa) . Niste Valori . Moralitate , Etica ?

postat de Marian Vineri, 17 Ianuarie 2025 21:47 188.26.145.*** Link la comentariu

Este jale, aceasta nu mai e tara. Doctorate , diplome si grade didactice pe banda rulanta, contra bani. Ce cauta in administratia locala un pseudo cadru didactic, care deja este milionar si prorector

postat de Gica Sâmbătă, 18 Ianuarie 2025 00:44 86.124.201.*** Link la comentariu

Așa se întâmplă în toate domeniile de activitate, la susținerea examenelor de ocupare a posturilor! Aici este și mai grav, fiindcă mituitorii veghează la sănătatea noastră! Totul este putred...!

postat de Ion Sâmbătă, 18 Ianuarie 2025 02:03 5.13.222.*** Link la comentariu

Si uite asa prin spagi cati au devenit farmacisti, asistenti , doctori? Cica ca sa sa intri sa lucrezi intr-un spital ca asistenta, te costa 17000 euro. Se mai construieste acel spital regional?

postat de Laur Sâmbătă, 18 Ianuarie 2025 03:09 5.13.183.*** Link la comentariu

Datorita acestor exemplare ,mulți dintre conaționalii noștri au plecat sa și găsească rostul în alte țări la mii de kilometri distanta. Caci dacă nu ai pile,plic gros șansele scad dramatic.

postat de Vlad Sâmbătă, 18 Ianuarie 2025 06:10 46.97.168.*** Link la comentariu

Nu ii mai ajungeau banii din lantul de farmacii si clinica pe care le are.

postat de Sultănescu Sâmbătă, 18 Ianuarie 2025 07:30 109.166.137.*** Link la comentariu

Plic(escu) așa ii se spune domnului prorector suspendat care ii trage sforile rectorului. Totul e pe plicuri și parandărăt.

postat de onestul Sâmbătă, 18 Ianuarie 2025 08:13 128.127.118.*** Link la comentariu

Suntem europeni,liberi,democrație.Cine are carte are parte.Lăsați fimeia in pace .E PSD-istă .Ori PNL-istă .ORI ALTĂ ....Istă din intreaga listă.Ce nu e în regulă cu ea?VOI SUNTEȚI ÎN NEREGULĂ.

postat de Aderin Sâmbătă, 18 Ianuarie 2025 08:40 86.124.202.*** Link la comentariu

Nu va mai saturați de mită și de influență, nerusiπa|¥lor. Rușine. O să faceți cocoașă.

postat de rosca vasile Sâmbătă, 18 Ianuarie 2025 08:44 5.13.139.*** Link la comentariu

Intodeauna iarba rea nu dispare,spaga este inventata de ani multi ,nu v-a disparea.Unde te duci esti intrebat, -ESTI PREGATIT-,cine intelege ,da si rezolva ,cine nu are sau nu intelege .

postat de acelasi Sâmbătă, 18 Ianuarie 2025 09:16 77.111.246.*** Link la comentariu

Rectorul actual a preluat din metehnele anterioare, doar poate ca la negociere a schimbat procentul aplicat, mai ales ca acum face echipa buna cu bichescu, iar această impartire nu-ti umple buzunarul.

postat de un student Sâmbătă, 18 Ianuarie 2025 09:19 77.111.247.*** Link la comentariu

este o intreaga retea patronata de nechita, bichescu si barbu...nu platesti nu treci. barbu pana a ajunge rector se ocupa de subiectele de la medicina, ce va spune asta?

postat de definitia josniciei Sâmbătă, 18 Ianuarie 2025 10:27 86.124.200.*** Link la comentariu

Cand a fost presedinta Casei de Sanatate Galati, cu toate ca avea si are un lant de farmacii, s-a comportat josnic sfatuita de consilierul ei personal Caranghel a aplicat metode securiste.

postat de definitia josniciei Sâmbătă, 18 Ianuarie 2025 11:08 86.124.200.*** Link la comentariu

Cand a fost presedinta Casei de Sanatate Galati, cu toate ca avea si are un lant de farmacii, s-a comportat josnic sfatuita de consilierul ei personal Caranghel a aplicat metode securiste.

postat de Pacient Sâmbătă, 18 Ianuarie 2025 12:13 95.77.107.*** Link la comentariu

Diagnostice eronate, tratamente gresite, malpraxis-uri de la 3 cadre universitare locale. Suferinta.Dvs ce-i invatati pe studenti, stimabililor, daca nu aveti un parcurs universitar decent in spate?

postat de moise Sâmbătă, 18 Ianuarie 2025 13:02 86.124.200.*** Link la comentariu

Acesta este invatamantul in Romania. Aceiasi profesori care au mai fost odata prinsi cu spaga si ulterior achitati. Asta este sistemul in Romania! Nu le mai ajunge...

postat de ELLA Sâmbătă, 18 Ianuarie 2025 14:06 78.96.87.*** Link la comentariu

In spitalul judetean daca esti internat e mai rau ca la puscarie.La sec.cardiologie ce folos ca am dat de un medic bun si omenos daca asis. si infirmierele sint sefe.Nu stiu sa vorbeasca cu pacientii

postat de florin Duminică, 19 Ianuarie 2025 06:08 86.124.203.*** Link la comentariu

In 1989 nu intrai cu nota mai mica de 9 la farmacie!Acum cu bac luat cu 6,50 este studentă la medicină Galați!Și culmea la Galați instruită de medicii care zeci de ani ne-au îmbolnăvit!

postat de Ludovic Duminică, 19 Ianuarie 2025 06:52 109.166.131.*** Link la comentariu

Asta era comisionul pt Bichescu și asociații.Nu mai mișcă nimic la Univ fara plic la Pitichescu..

postat de Cristi Duminică, 19 Ianuarie 2025 08:44 5.2.209.*** Link la comentariu

Putin ANAF si mai mult DNA pe bunurile familiei doamnei profesor doctor, poate aflam cum si-a insusit doamna si neamurile aferente toate posesiunile? Nu ar strica.

postat de Nicolae deGalati Duminică, 19 Ianuarie 2025 09:05 90.216.194.*** Link la comentariu

Nu sunt de acord cu o parte din comentarii. Daca inveti iei examenele. Mita este pentru lenesi sau cei neperformanti.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.