Costel Fotea, vicepreședinte al consiliilor județene din România
Președintele Consiliului Județean (CJ) Galați a fost ales în funcția de vicepreședinte al Uniunii Naționale a Consiliilor Județene din România (UNCJR).
Adunarea Generală a organizaţiei a avut loc luni, 27 ianuarie, la București, în cadrul acesteia fiind aleși noii membri ai Consiliului Director la nivelul național. Președinte al UNCJR a fost desemnat președintele CJ Timiș, Alfred Simonis.
Înființată în anul 1993, UNCJR este o organizație neguvernamentală, de utilitate publică și fără scop lucrativ, ce reunește toate județele din România. Printre obiectivele organizației se numără îmbunătățirea serviciilor publice și consolidarea rolului consiliilor județene în dezvoltarea comunităților locale. De asemenea, UNCJR se dorește a fi o platformă eficientă de dialog cu administrația centrală și un catalizator în procesul decizional național, astfel încât acesta să răspundă cel mai bine necesităților cetățenilor.
Județul Galați s-a făcut remarcat prin atragerea unui număr mare de proiecte cu fonduri europene, cu rol important în dezvoltarea locală și regională, fiind un exemplu de bună practică și pentru alte județe din țară.
Consiliul Director al UNCJR este alcătuit din 12 reprezentanți ai consiliilor județene, în prezent județul Galați fiind singurul din Regiunea Sud-Est reprezentat în structura de conducere a organizației.





Politic n-am nici o treabă dar C. FOTEA este de lăudat! Bravo lui! Chiar dacă lucrările se întîrzie, sau refăcute pe alocuri, acest om a făcut multe lucruri decît DURBACĂ,BACALBAȘA!Merită de primar!!
Pt@Florin: un președinte de CJ, ar trb sa se priceapă sa facă ca lucrurile sa meargă bine. Investițiile publice pe care le-a făcut sunt neesențiale, unele chiar inutile.
PSD Timis a obtinut dupa vreo 20 de ani, poate si mai mult, nu stiu exact, presedintia C.J. si, ce sa vezi, au presedintele Uniunii Nationale a Consiliilor Judetene din Romania, ,,faimosul" Simonis !
Sa facă vine sa termine o data parcarea spitalului județean.