Buzăul vrea să testeze fructele și legumele din piețe
Buzăul ar putea fi primul județ din România care ia decizia de a testa legumele și fructele vândute în piețe. Prin teste de laborator, produsele vândute vor fi verificate dacă au un conținut periculos de reziduuri din pesticide, scrie agrointel.ro, citând presa locală.
Un proiect al Consiliului Local al municipiului Buzău, prin care se instituie un proces de control pentru legumele și fructele comercializate în piețe, a fost lansat în dezbatere publică, pentru ca orice buzoian să poată veni cu propuneri de îmbunătățire. Un lucru este cert: testarea legumelor din piețe este atât în beneficiul buzoienilor, care vor avea certitudinea că pun pe masă produse sănătoase, cât și al producătorilor, care vor câștiga încrederea cumpărătorilor.
Proiectul depus de consilierii liberali prevede o colaborare între SC Piețe, Târguri și Oboare și Autoritatea Fitosanitară. Sunt propuse cel puțin şapte testări pe lună, iar rezultatele să vină de la laborator în 24-48 de ore. În caz de depășiri ale nivelului de pesticide, vor urma controale până la furnizor, în solarii. Costul unei testări este propus la 200 de euro, banii urmând să provină de la bugetul local.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.