O nouă ediție a Colocviilor navaliștilor
Noul sezon al Colocviilor Constructorilor de Nave gălățeni, proiect sponsorizat de Bureau Veritas și organizat de Facultatea de Arhitectură Navală, ANCONAV, AAN și AGIR Sucursala Galați, debutează cu o temă deosebită, care demonstrează câte provocări apar într-un șantier, pe lângă activitatea de construire a navelor. Acestea sunt legate de utilizarea și întreținerea dotărilor tehnice, în situații speciale.
La acest colocviu au fost invitați doi navaliști de prestigiu, conf. dr. ing. Ovidiu Ionaș și ing. Valentin Popescu, care au colaborat pentru găsirea unor soluții inovatoare în vederea inspecției și reparării zonei imerse a porții principale a docului uscat din Șantierul Damen Galați.
Expunerea va fi însoțită de fotografii din timpul inspecției și reparării, dar și de filmări interesante din momentul înclinării.
Ediția cu numărul 112 a Colocviilor Constructorilor de Nave (CCN) are loc vineri, 7 februarie, de la ora 11.00, în sala D01 a Facultății de Arhitectură Navală din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.