Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” IN/DESCIFRABIL (la nordul sufletului meu)
!tocmai la nordul sufletului meu/ e-un fel ne/bun de linişte şi pace,
şi mă aşteapt-un fel de dumnezeu/ cu milă şi iertare, să mă-mpace
cu ce mai arde, încă, sau s-a stins,/ cu ce se poate, cu ce nu se poate
pricepe cum că-ntruna-i dinadins/ cu mâna-ntinsă-n spre upanişade,
cu ochii duşi să-ntâmpine lumina/ prin răsărit, dar şi prin asfinţire,
cu gândul că nimic n-are-nceput/ şi că sfârşit nu-nseamnă împărţire,
nici despărţire, că-i astfel oricând,/ oricum, şi că nimic nu pot a face
decât să ştiu că-n ultimul curând/ e-un fel ne/bun de linişte şi pace!
!vezi ce curat mă furişez şi mint:/ lumina strigă, iar eu spun că tace,
şi spun că-i beznă pură-n labirint,/ şi-i cald şi ne/simţire-n carapace!
!aşa semnez această condamnare:/ in/descifrabil, cum şi dumnezeu –
cu ochii duşi în vede, ispăşesc/ şi-aştept la nordul sufletului meu!





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.