Când ar trebui să se încheie lucrările la Colegiul „Vasile Alecsandri”
Potrivit Primăriei Galați, sunt în plină desfășurare lucrările de consolidare și modernizare a clădirii Colegiului Național „Vasile Alecsandri” (CNVA), iar termenul de finalizare este 1 iulie 2026.
Contractul de lucrări pentru obiectivul „Renovare integrată - Consolidare săli de clasă Colegiul Național «Vasile Alecsandri» - proiectare și execuție” a fost atribuit prin licitație Asocierii Servland SRL - Rovis Lider SRL - Arhideskvision SRL.
Valoarea totală a investiției este de 40,3 milioane de lei la CNVA, unul dintre cele mai prestigioase colegii din țară, cu o tradiție de peste un secol și jumătate, cu rezultate deosebite și absolvenți care fac performanță în domenii diverse la nivel național și internațional.
Este vorba despre o investiție cu fonduri europene prin Planul Național de Redresare și Reziliență, iar proiectul vizează lucrări precum: consolidare, reabilitare termică, reabilitare termică a sistemului de încălzire/furnizare a apei calde, înlocuirea tâmplăriei exterioare, instalarea/reabilitarea sistemului de ventilare, modernizarea instalațiilor de iluminat, instalarea unor sisteme alternative pentru producerea energiei, realizarea finisajelor, crearea de facilităţi/adaptarea infrastructurii pentru persoanele cu dizabilităţi etc.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.