Cât te costă asigurarea de sănătate dacă nu eşti angajat

O persoană neasigurată care are nevoie să beneficieze de tratament medical într-o unitate spitalicească de stat își poate plăti „din mână” contribuția la sistemul public de sănătate.

Conform HG 1506/2024, în anul 2025, valoarea care trebuie achitată pentru asigurarea de sănătate este de 2.430 de lei, calculat pe baza salariului minim brut de 4.050 de lei: conform actului normativ aceasta reprezintă 10% din șase salarii minime brute, stabilite drept bază de calcul pentru contribuția anuală. Suma de 2.430 de lei poate fi achitată la Fisc până în 25 mai 2026, arată analiza Economica.net pe baza Codului fiscal modificat prin OUG 128 din 2024. Acoperirea asigurării medicale începe din luna în care declarația este depusă și durează 12 luni. 
Accesul la servicii medicale de bază este un avantaj esențial pentru persoanele care nu au venituri, asigurând protecție în cazuri medicale complexe. Menționăm faptul că, în lipsa unei contribuții, pachetul minim oferit de stat în caz de urgență persoanelor neasigurate acoperă doar necesități critice, ceea ce poate reprezenta un risc pentru cei care nu aleg această opțiune. Este bine de reținut faptul că legislația în vigoare prevede că doar copilul asigurat își poate trece părintele pe asigurarea proprie, acesta devenind „Coasigurat” cu aceleași drepturi. Același statut îl obține și soțul ori soția neasigurată care poate fi trecută pe asigurarea celuilalt soț. Așa cum am precizat și în alte  ediții ale „Vieții libere”, persoanele neasigurate beneficiază din partea statului român de o serie de pachete medicale minime, mai ales cei care se află în evidența medicilor cu boli cronice.
Asigurarea socială de sănătate e opţională pentru oamenii fără venituri fiscalizate, care nu sunt exceptaţi prin lege de la plata CASS. Oamenii fără venituri fiscalizate sunt neasiguraţi la sistemul asigurărilor sociale de sănătate, drept care singurele servicii medicale de care beneficiază gratuit sunt cele incluse în pachetul minimal de servicii, cele mai importante fiind urgenţele medicale şi bolile cu potenţial endemoepidemic.