Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Unde se mută stația Transurb de la Parfumul Teilor

De câteva zile, muncitorii care modernizează strada Domnească au o misiune în plus, să amenajeze un nou amplasament pentru stația de transport public local de la Parfumul Teilor. După cum ne-a confirmat Compartimentul de Presă al Primăriei Galaţi, stația se va muta din actualul loc câțiva metri mai la sud. Mai exact, în zona părculețului de la Parfumul Teilor. Aici trebuie adus panoul electronic informativ și, desigur, refugiul de călători.

Conform autorităților, această mutare ar fi în beneficiul cetățenilor și pentru accesibilitatea la transportul public local.

Gura târgului spune, însă, că, de fapt, mutarea ar fi fost solicitată de către noul proprietar al imobilului de pe strada Domnească nr. 70 - Casa "Auschnitt" pentru iubitorii patrimoniului istoric al orașului, cunoscut de gălăţeni ca "Sidney", "Casino" sau "Monarch". Ce-i drept, amplasamentul actual al stației se află în zona mai multor proprietăți private - localuri, care își doresc mai multă accesibilitate și vizibilitate, nu oprirea mijloacelor de transport și staționarea călătorilor în dreptul lor.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Cetatean Joi, 27 Februarie 2025 10:28 5.13.155.*** Link la comentariu

Transurb desființat, locul unde sunt numiți politic cei care nu știu nimic. Nu se schimba nimic, se circula aiurea, autobuzele niște mizerii. Salariile șefilor colosale.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.