Victor Ponta și-a anunțat candidatura la președinție
Victor Ponta și-a anunțat, joi, candidatura ca independent pentru funcția de președinte al României, în cadrul unei conferințe de presă.
„Aș vrea doar să încep prin a spune că mi-aș fi dorit să încep ca președintele Trump, care a zis: «We are back» (Ne-am întors - n.r.). Din păcate, noi suntem acum înapoi la anul 2012. Ca și atunci, oamenii și-au pierdut încrederea în sistemul de guvernare. Avem un președinte - sigur, unul care a plecat, altul interimar - și un guvern în dificultate. La fel ca în 2012, economia merge din ce în ce mai rău, se îngheață pensiile, se cresc taxele. Și, cel mai grav, și acum, ca și în 2012, s-au anulat voturi”, a spus Victor Ponta, citat de Mediafax.
Primul punct pe agenda lui Ponta, dacă va ajunge președinte, este ca aplicarea referendumurilor care întrunesc numărul de voturi să devină obligatorie. Un alt punct prevede ca șefii cartelurilor de droguri din România și cei care coordonează mari rețele de corupție să stea pe viață în închisoare.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.