"Cei trei purceluși", povestea săptămânii la "Gulliver"
Duminică, 16 martie, de la ora 10.30, la Casa de Cultură a Studenților, gălățenii mari și mici sunt invitați la întâlnirea cu unele dintre cele mai îndrăgite persoanaje din poveștile pentru copii care se află în repertoriul Teatrul pentru Copii şi Tineret "Gulliver", "Cei trei purceluși".
Întâlnirea cu acești drăgălași frățiori le va aduce micilor spectactori bucuria unei povești jucăușe și pline de peripeții amuzante. Într-o montare în care jocul marionetelor alternează cu cel al actorilor, după un scenariu inspirat din povestea clasică a lui Serghei Mihailov, adaptată scenic de regizorul Daniel Stanciu, protagoniștii trec printr-o multitudine de aventuri, ajungând în cele din urmă să învingă răul. Decorurile realizate de scenografa Daniela Drăgulescu și ilustrația muzicală semnată de Jou-Jou Drăgan întregesc atmosfera de poveste.
Partenerii de joacă ai copiilor gălăţeni din această săptămână sunt actorii: Adina Ariton, Gina Geru, Ramona Păuc/ Valeria Taban, Nicole Lungu, Aurelian Iorga/ Andrei Dombrovschi.
Spectacolele Teatrului "Gulliver" se joacă în această stagiune la Casa de Cultură a Studenților din Galați, strada Științei nr. 115.
Biletele pentru spectacole se achiziționează online, accesând linkul https://bilete.teatrul-gulliver.ro/ sau secțiunea "Program" din cadrul site-ului www.teatrul-gulliver.ro, sau fizic, de la sediul teatrului, în ziua spectacolului, înainte de începerea reprezentației, în limita locurilor disponibile.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.