Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Peste 200 de cereri pentru un loc de parcare au fost respinse

Primăria municipiului Galați anunță că, în urma verificării dosarelor înregistrate pentru atribuirea unui loc de parcare în Micro 20 - zona 2 - subzona B, au fost declarate respinse 203 cereri. Între acestea, în cazul a 91 de dosare, solicitanții nu au depus cererea de atribuire însoțită de documentele anexă - condiție de admisibilitate prevăzută de art. 10 din Regulamentul aprobat.

"Solicitanții pot depune contestații în termen de cinci zile lucrătoare, urmând ca soluționarea acestora și aducerea la cunoștința publică a rezultatelor să se realizeze în termen de cinci zile lucrătoare. Contestațiile se vor depune pe adresa de e-mail contestatiiparcari@primariagalati.ro sau la sediul Primăriei municipiului Galați, din strada Domnească nr. 54.

Subliniem că o cerere de contestație nu poate avea ca obiect completarea dosarului depus inițial, procedura completării nefiind prevăzută în regulament", transmite Compartimentul de presă al Primăriei municipiului Galați.

Lista cu cererile respinse este disponibilă pe site-ul Primăriei, în secțiunea Anunțuri parcări reședință.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

5 comentarii

postat de Când ne vine randul? Vineri, 14 Martie 2025 16:29 86.120.239.*** Link la comentariu

În Țiglina 2 pe Doja avem o firmă mortuară care parchează in fața blocului cel puțin 8 mașini, din care 3 dricuri și nu e nevoie să facă nicio cerere. O fi corect dom' primar?

postat de Gigi Vineri, 14 Martie 2025 17:22 89.136.187.*** Link la comentariu

Poate ne spune si noua primarul de ce locurile parcarii subterane din piata sunt inchiriate de cei care locuiesc langa piata. Vrei sa te duci in pata mare nu ai efectiv unde sa parchezi masina.

postat de Von Bergovicz Vineri, 14 Martie 2025 17:47 84.117.46.*** Link la comentariu

Astia 200 nu au habar cum merge treaba in Galati. Daca bagau si ei "ceva " in plic altfel ar fi stat treaba acum

postat de mâna întinsă care nu spune o poveste,nu primește pomană. Vineri, 14 Martie 2025 18:10 93.122.250.*** Link la comentariu

Galațiul este un fel de cascadorii râsului. Plătesti impozitul la mașină dar mai platesti și locul de parcare? Unde este echitatea? Mergeți ,mă,la muncă nu la .... E prost cel care plătește....

postat de Un galatean de bine Sâmbătă, 15 Martie 2025 05:39 89.136.3.*** Link la comentariu

pe cand o parcare etajata in piata mare? Sunt destule ''hardughii'' care pot fi demolate pentru spatiul necesar.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.