Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Șantiere de construcţii din județ, sancționate de inspectorii de muncă

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Galați a desfășurat, în perioada 18-21 martie, o campanie de controale pe șantierele din județ, sub coordonarea Inspecției Muncii. Verificările au vizat modul în care angajatorii respectă prevederile legale privind relațiile de muncă și normele de securitate și sănătate în muncă în domeniile „construcții clădiri”, „lucrări de geniu civil” și „lucrări speciale de construcții” (coduri CAEN, 41, 42 și 43).

În doar patru zile, inspectorii de muncă au efectuat 42 de controale, în urma cărora au aplicat 39 de sancțiuni contravenționale. S-au dat zece amenzi, în valoare totală de 145.500 de lei (134.500 lei în domeniul relațiilor de muncă și 10.500 lei în domeniul securității și sănătății în muncă), precum și 29 de avertismente. Au fost dispuse, de asemenea, 58 de măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate în timpul controalelor, potrivit unui comunicat remis de ITM Galați.

„Unul dintre obiectivele campaniei a fost identificarea și combaterea muncii nedeclarate, iar inspectorii de muncă au depistat șase persoane care prestau activitate fără a avea încheiate contracte individuale de muncă și au aplicat amenzi în valoare de 120.000 de lei. Obiectivele acțiunilor de control nu sunt referitoare doar la eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea acestora și aplicarea sancțiunilor contravenționale corespunzătoare, ci și la creșterea gradului de conștientizare, atât a angajaților, cât și a angajatorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniile relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă”, a declarat Bogdan-Marius Trandafir, inspector-șef al ITM Galați.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.