Țigări de contrabandă confiscate la Oancea
Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea au descoperit în interiorul unui autocar, ascunse și nedeclarate, peste 12.000 de țigarete cu timbru de acciză Republica Moldova.
Descoperirea a fost făcută joi, 27 martie, în jurul orei 05.30, când la Oancea s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru a intra în țară, la volanul unui autocar înmatriculat în Republica Moldova, un bărbat de 40 de ani, cu dublă cetățenie, română și moldovenească. Pentru valorificarea unor informații, polițiștii au solicitat lucrătorilor vamali efectuarea unui control amănunțit asupra bagajelor pasagerilor.
În urma controlului efectuat, în compartimentul cală, sub toaletă, lângă rezervorul de apă, a fost descoperită cantitatea totală de 12.200 de țigarete, de diferite mărci, cu timbru de acciză Republica Moldova, în valoare de 9.150 de lei, ascunsă în scopul sustragerii de la controlul vamal.
Întreaga cantitate de țigarete a fost ridicată în vederea confiscării, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracțiunii de contrabandă, la finalizarea anchetei urmând a se lua măsurile legale care se impun.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.