Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Acţiune filantropică la Centrul Medico-Social din Pechea

Vineri, 28 martie, s-a desfăşurat o activitate misionară şi social-filantropică îndreptată către persoanele fără adăpost asistate în cadrul Centrului Medico-Social din localitatea gălăţeană Pechea. Activitatea de ajutorare a persoanelor internate în această instituţie de asistenţă medicală şi socială din judeţul Galaţi s-a derulat în cadrul programelor social-filantropice eparhiale, organizate an de an în perioada Postului Mare, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian.

După ce darurile au fost pregătite la sediul Protoieriei Covurlui de preoţii şi voluntarii parohiali, acestea au fost transportate la sediul Centrului Medico-Social, unde au fost preluate de reprezentanţii instituţiei beneficiare şi distribuite potrivit nevoilor curente. Prin contribuţia materială a parohiilor din cuprinsul protopopiatului Covurlui, unitatea medico-socială a primit 300 de lenjerii de pat. Valoarea ajutoarelor acordate prin această activitate a fost de 20.000 de lei.

Înainte de a fi oferite darurile, preotul protoiereu de Covului, împreună cu ceilalţi clerici şi voluntari participanţi la eveniment, au săvârşit Taina Sfântului Maslu şi au rostit rugăciuni speciale pentru sănătatea şi ocrotirea cadrelor medicale şi a nevoiaşilor asistaţi.

În ultimii ani, parohiile din cuprinsul Arhiepiscopiei Dunării de Jos au oferit acestui centru din Pechea dulapuri pentru haine, noptiere, saltele, materiale de curăţenie şi produse de igienă personală, măşti de protecţie, lenjerii de pat, îmbrăcămite, articole vestimentare, încălţămite, alimente şi alte produse, în valoare totală de peste 80.000 de lei.

Aflat în subordinea Primăriei Galaţi, Centrul Medico-Social din Pechea şi-a început activitatea în anul 2005, prin transformarea Spitalului Pechea în centru medico-social. În prezent, în cadrul acestei instituţii sunt asistate 90 de persoane provenite din medii sociale defavorizate, rămase fără locuinţă şi care au nevoie de asistenţă medicală, cazare şi hrană pe perioadă nedeterminată.

Prin grija Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, în curtea acestui centru a fost înfiinţată, în anul 2008, Parohia Pechea 4 şi a fost pusă temelia bisericii cu hramul "Sf. Mare Mucenic Pantelimon", care slujeşte nevoilor celor internaţi, atât din punct de vedere social, cât şi liturgic şi misionar. Noua biserică a fost sfinţită de chiriarhul Dunării de Jos în anul 2020, în ziua de prăznuire a Intrării în biserică a Maicii Domnului.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

1 comentarii

postat de basarab paltanea Marți, 1 Aprilie 2025 03:00 86.124.200.*** Link la comentariu

misiune filantropica cu mercedesul!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.