Cod roșu pe un drum din județul Iași. Microbuz cu 15 pasageri, răsturnat
Planul roșu de intervenție a fost activat, duminică, în urma unui accident rutier produs la ieșirea din Pașcani, județul Iași, unde un microbuz cu 15 persoane s-a răsturnat, potrivit ISU Iași, citat de Agerpres.
Cei 15 pasageri s-au autoevacuat, toți fiind conștienți. La fața locului au fost direcționate de urgență trei autospeciale de intervenție și stingere cu apă și spumă, cu modul de descarcerare și acordarea primului ajutor, o autospecială de descarcerare, două ambulanțe de prim ajutor calificat, două autospeciale pentru transportul victimelor multiple și personal și două echipaje medicale de la SAJ Iași.





Pacat... Cumul de factori - viteza si neatentie, nepastrarea distantei fata de vehiculele din fata, etc. Aproape la fel cu accidentul din decembrie, de la Branistea.