Remember. Ilarie Voronca (1903-1946)
Poetul de avangardă Ilarie Voronca (pe numele real Eduard Marcus) s-a născut pe 31 decembrie 1903, la Brăila. A debutat la Cenaclul ”Sburătorul”, poeziile sale fiind influenţate de George Bacovia şi Camil Baltazar.
A publicat, apoi, poezii în revistele ”Flacăra”, ”Năzuința” și ”Contimporanul”, care au constitui materia lirică a volumului de debut, din 1923, ”Restriști”. Era o poezie de atmosferă, care transcria tristețile și deznădejdea omului condamnat la existența cenușie a orașelor de provincie.
În 1927, a apărut la Paris poemul ”Colomba”, care marca o nouă tendință în scrisul său. Poetul a părăsit constructivismul, intrând în sfera de influență a suprarealismului, mișcare concretizată prin onirismul imaginii. Ritmul publicării plachetelor de versuri a continuat, neîncetând nici după stabilirea sa în Franța, în 1933. După aceea, creația sa a aparținut spațiului literar de adopție: ”L'Apprenti fantôme”, ”Beauté de ce monde”, ”Arbre”.
A devenit cetăţean francez în 1938. În ianuarie 1946, a vizitat în România, iar câteva luni mai târziu, pe 8 aprilie, s-a sinucis, la Paris, în timp ce lucra la „Manualul perfectei fericiri”.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.