Cariere. Theodor Capidan, lingvistul dialectelor sud-dunărene

Theodor Capidan, lingvist, filolog şi profesor universitar, s-a născut pe 15 aprilie 1879, la Prilep, Macedonia, într-o familie de aromâni. A fost autor al unor scrieri devenite clasice despre dialectele sud-dunărene - aromân, meglenoromân şi istroromân, aducând contribuţii importante în domeniul lingvisticii româneşti şi balcanice, a dialectologiei, lexicografiei, toponimiei, precum şi în elaborarea unei teorii asupra formării limbii şi a poporului român.

A urmat școala primară la Prilep, liceul la București, iar studiile universitare le-a făcut la Leipzig, unde a aprofundat dialectologia, etnopsihologia, lingvistica slavă şi indo-europeană. În 1907 a primit titlul de doctor, cu lucrarea „Sufixele nominale în dialectul aromân”.

Şi-a început cariera colaborând cu Gustav Weigand, la Institutul Balcanic din Leipzig. Din 1909 până în 1919, a trăit în Macedonia, în mijlocul comunităţii de aromâni. Acolo a activat ca profesor şi director al liceului român din Salonic. Începând din 1910, a colaborat la scrierea Dicţionarului Academiei Române, alături de Sextil Puşcariu.

Între 1919 şi 1937, a locuit la Cluj-Napoca. A fost profesor şi cercetător în cadrul Universităţii din Cluj, parcurgând toate treptele universitare. În perioada petrecută în acest oraş, a scris câteva lucrări fundamentale despre meglenoromâni şi aromâni, în care şi-a expus propriile idei şi teorii despre formarea limbii şi a poporului român. Cele mai importante dintre acestea sunt „Meglenoromânii, istoria şi tradiţiile lor”, „Aromânii, dialectul aromân”, „Limbă şi cultură”.

Din 1936, a devenit membru al Academiei Române. În 1937, s-a mutat în Capitală, unde a preluat postul de şef al Catedrei de Filologie comparată a limbilor clasice, la Universitatea din Bucureşti.

A încetat din viață pe 1 septembrie 1953, la București.