Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

„Paşte binecuvântat, trăit în Înviere”, pentru comunitatea romano-catolică din Galaţi (FOTO)

Biserica Romano-Catolică „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul” a fost neîncăpătoare pentru credincioşii care au participat la Vigilia Pascală din Noaptea Sfântă a Învierii. În cadrul acestei celebrări se binecuvântează focul, se aprinde lumânarea pascală - simbolul lui Cristos Înviat - se cântă imnul Exúltet, are loc liturgia baptismală şi, în sfârşit, Sfânta Liturghie.

Întreaga comunitate de rit romano-catolic a mărturisit într-un glas: „Cristos a înviat/ Adevărat a înviat!”. Corul i-a ajutat să-şi înalţe sufletul cu adevărat şi să guste dulceaţa spirituală a celebrărilor.

În dangăt de clopote, cu lumânările aprinse şi cântând „Cristos a înviat din morţi”, credincioşii au pornit în procesiune pe strada Domnească, înconjurând biserica şi Centrul Social pentru Persoane Vârstnice „Pâinea Sfântului Anton de Padova”.

Înainte de ultima binecuvântare, le-au fost adresate mulţumiri tuturor celor care au participat la sfintele celebrări, şi în special familiilor care şi-au adus şi copiii la biserică: „Vă îndemn cu toată dragostea frăţească să avem curajul să-i aducem la biserică mai ales în această perioadă de timp pascal. Iubiţi credincioşi, bucuria noastră sunteţi dumneavoastră. Voi sunteţi speranţa, bucuria noastră în Isus Cristos cel Înviat.

Dorim să salutăm şi toate persoanele bolnave care sunt fie în spital, fie acasă, şi care ar dori să participe, dar nu mai pot. Pe când alte persoane ar putea să participe, dar nu mai cred. Ne rugăm şi pentru unii şi pentru alţii. Iar cei care ar putea, dar nu mai doresc, să aibă dorinţa să treacă de obstacolele de orice fel ar fi, şi de a veni la biserică.

Din toată inima vă dorim sărbători frumoase, sărbători fericite şi un Paşte binecuvântat, trăit în Înviere”, a fost mesajul cu care credincioşii romano-catolici au pornit spre case după ultima binecuvântare.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Prof.Dr .Mihai Moraru Luni, 21 Aprilie 2025 11:19 95.222.71.*** Link la comentariu

Sănătate și bucurie concetățenilor romano-catolici,oameni deosebiți ai cetății!!!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.