Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Un angajat al Damen Galați a omorât doi câini în Luncavița

Damen Shipyards Galați a remis, miercuri, un comunicat de presă, în care „condamnă cu fermitate orice act de cruzime față de animale și se disociază categoric de orice comportament care contravine valorilor fundamentale și a principiilor morale și etice”.

Reacția administrației șantierului naval gălățean vine după ce, duminică, în prima zi de Paște, polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Măcin au fost sesizați, prin numărul unic 112, cu privire la faptul că un bărbat ar fi pătruns fără drept în curtea unui imobil din comuna Luncavița și ar fi ucis doi câini de talie mică, folosind un obiect contondent.
Bărbatul s-a dovedit a fi angajat al Șantierului Naval Damen Galați și este cercetat pentru uciderea animalelor cu intenție, fără drept și violare de domiciliu. Cercetările au fost preluate de polițiști din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor al Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea.

„Am luat la cunoștință, cu profundă îngrijorare, despre acuzațiile aduse unui angajat al companiei noastre, suspectat că a pătruns fără drept în curtea unei locuințe, ucigând doi câini dintr-o localitate din județul Tulcea. Deși incidentul a avut loc în timpul liber al angajatului, în afara atribuțiilor sale de serviciu și fără vreo legătură cu activitatea profesională desfășurată în cadrul companiei, subliniem că faptele menționate sunt în totală contradicție cu principiile și politicile companiei noastre.
Damen Shipyards Galați nu tolerează și nu va tolera niciodată vreun comportament care încalcă legea sau normele etice și morale. De asemenea, ne exprimăm încrederea că autoritățile competente vor desfășura o anchetă riguroasă și vor aplica legea în mod just și echitabil.
Damen Shipyards Galați rămâne o companie dedicată promovării unui mediu de lucru bazat pe respect reciproc și responsabilitate socială și își reafirmă angajamentul său ferm față de comunitate și față de protecția animalelor”, se afirmă în comunicatul remis de Damen Shipyards Galați.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

12 comentarii

postat de adygl Miercuri, 23 Aprilie 2025 11:43 92.86.16.*** Link la comentariu

Nu vad legatura cu locul de munca al individului. Putea sa lucreze la Mital, la Spitalul Judetean sau in politie, ca doar nu a fost instruit/angajat sa ucida animale. Fiecare sa raspunda pentru fapte

postat de Ileana Miercuri, 23 Aprilie 2025 12:51 37.251.223.*** Link la comentariu

Despre faptul că respectivii câini erau pe stradă și i-au dat copilul jos de pe bicicletă, copil care ulterior a ajuns la spital nu zice nimeni nimic? Nu e o scuză. Dar...

postat de Vikingul tulin Miercuri, 23 Aprilie 2025 13:59 86.120.194.*** Link la comentariu

Doamna Ileana,probabil e soțul tău,dar sa faci așa ceva de Paști e odios.daca erau vinovați se puteau eutanasia dar nu sa omori in halul asta.se putea alertă autoritățile să rezolve problema.

postat de Janette Miercuri, 23 Aprilie 2025 15:39 93.122.249.*** Link la comentariu

Esti normal???Un caine mic a dat unul jos de pe bicicleta??,,,Esti bolnav mintal????Sa omori 2 suflete pt o cazatura???Crezi ca va fi singura cazatura din viata lui???Serios ??? Esti bolnav???

postat de Janette Miercuri, 23 Aprilie 2025 15:44 93.122.249.*** Link la comentariu

Ati inebunit oameni buni???Sa omori un suflet, sau doua??? Eu fac orice sa le salvez vietile, aduc medic acasa pt catei, le daruiesc totul pt ca sunt familia mea...Omori???Si DUMNEZEu te va pedepsi.

postat de Mara Miercuri, 23 Aprilie 2025 15:48 109.166.129.*** Link la comentariu

O părere personală, cred, soția nu a aplanat incidentul, expresia feței doamnei nu exprimă bunătate

postat de @ileana Miercuri, 23 Aprilie 2025 16:06 86.124.201.*** Link la comentariu

Șezi blând că e dosar penal.O să dea cu mătura în folosul comunității de le face Parastas la bietele animale cât numără orele.Iar amenda o plătește din munca lui,că doar n-o fi director,trage la cioca

postat de dan Miercuri, 23 Aprilie 2025 16:50 89.136.186.*** Link la comentariu

comportament de om de grota!si eu am fost copil am fost fugarit de caini,am fost muscat,dar tata nu s-a dus sa omoare nici un caine!si daca ar fi fost cine stie ce tigri!incapeau amandoi intr-o punga!

postat de Gogonet Oana Miercuri, 23 Aprilie 2025 18:33 109.166.129.*** Link la comentariu

Vai mama / bine că individul nu muncește la spital !!! V-ar omori fam ,copiii / in loc de Nurofen v-ar da : dormi de tot ! Și tu spui că erau căței ,cu ce curaj mai umbli prin doctori?

postat de Dani Miercuri, 23 Aprilie 2025 18:38 81.196.217.*** Link la comentariu

Sper din tot sufletul că individul sa răspundă în fața legii pt crimele înfăptuite. Ia gândiți-vă daca este nervos și-l apucă agitația este in stare sa omoare pe oricine! La pușcărie scârnăvie ce ești

postat de VASILE Joi, 24 Aprilie 2025 06:11 86.127.144.*** Link la comentariu

cata ipocrizie la acesti detinatori de patrupede,vreti inchisoare pe viata si toate pedepsele gandite de creierul ala mic al vostru ,proasta natie .NU VA MAI FACETI BINE.BINE CA NU LUCRA LA SRI.

postat de labus Vineri, 25 Aprilie 2025 19:20 89.137.226.*** Link la comentariu

Acest individ nu se poate numi om. Este un monstru si o bestie , un om din grota si un jeg ! Acesta va fi criminal in viitor si de oameni ! Cer pedeapsa maxima cu inchisoare si despagubiri !

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.