Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Decizia judecătorului din Ploiești de anulare a hotărârii CCR, desființată de Înalta Curte

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis, vineri, recursurile Curţii Constituţionale a României (CCR) și Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti la decizia magistratului de la Curtea de Apel Ploiești care a desființat hotărârea CCR de anulare a alegerilor prezidențiale. Soluția instanței supreme este definitivă.

Fostul judecător Cristi Danileţ susține că această decizie desființează practic și celelalte sute de procese deschise în toată țara pe aceeași speță. Peste 130 de cereri s-au înregistrat la curțile de apel din țară pentru anularea deciziei CCR, 50 dintre ele fiind deja respinse.

Judecătorul ploieştean Alexandru Vasile a fost singurul care a admis sesizarea şi a desfiinţat hotărârea CCR. Secţia pentru judecători a Consiliului Suprem al Magistraturii a decis sesizarea Inspecţiei Judiciare pentru a face verificări cu privire la săvârşirea unei eventuale abateri disciplinare de către judecătorul de la Curtea de Apel Ploieşti.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Va credeți Dumnezei?A mai încercat unul.SATAN. Sâmbătă, 26 Aprilie 2025 04:54 128.127.118.*** Link la comentariu

CCR-ul ăasta mă mir pentru ce au făcut cum de nui traznește Doamne-Doamne.Dar cum ei fac parte din sistem, se agață cu ghearele si cu dinții de funcția lor sa nu cadă de ticălosi si nemernici.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.