Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Clopotarul-violator, membru fanatic al AUR și susținător al lui George Simion

Arestarea clopotarului unei biserici din zona Tg. Bujor a fost și nu prea o surpriză pentru membrii comunității locale, îndeosebi cei implicați în peisajul politic din regiune.

Ionel Ciucă (43 de ani), care de regulă trăgea clopotul lăcașului de cult, se înfățișa lumii ca un suveranist, fiind un aprig membru al AUR, conștiincios și plătitor la zi cu cotizaţiile.

Surse demne de încredere din zonă susțin că Ciucă, un aparent fervent apărător al valorilor creștine, religios și considerat lipsit de pericol, nu ar fi lăsat nicio clipă impresia că s-ar deda la orori precum cele pentru care a fost arestat la începutul acestei săptămâni.

În spatele activității ”politice”, în urma căreia spera chiar să fie uns primar, sens în care se manifesta ca un foarte devotat susținător al prezidențiabilului George Simion și al liderilor AUR locali, clopotarul Ciucă săvârșea orori de neimaginat în propria ogradă, care nu aveau nimic de-a face nici cu morala, nici cu legea, nici cu politica dreaptă.

El şi-ar fi agresat sexual nepoata încă de când aceasta avea doar nouă ani. Timp de un deceniu, copila, devenită între timp majoră, a trebuit să îndure abuzurile unchiului aflat la doi pași de casa ei și de a cărui frică și rușine nu a spus nimic.

Ionel Ciucă a fost arestat a doua zi după primul tur al alegerilor prezidențiale, pe 5 mai. Foarte probabil, acuzatul, a cărui pagină de Facebook este plină de fotografii care reflectă preferințele sale politice și ”ideologiile” care le însoțesc, va vota pe 18 mai din arestul poliției, unde a fost trimis de Judecătoria Tg. Bujor sub acuzația de viol în formă continuată. Fapta i-ar putea aduce membrului AUR până la 12 ani de închisoare.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MC

Articole înrudite

14 comentarii

postat de Pro Romania Miercuri, 7 Mai 2025 13:45 84.117.46.*** Link la comentariu

Eu cunosc un membru susținător fanatic al sistemului PSD-PNL-USR-UDMR,care este fură din buzunarele românilor de foarte mulți ani !

postat de corupția ucide Miercuri, 7 Mai 2025 13:56 128.127.119.*** Link la comentariu

Mda.Mi se pare că si Georgescu a participat la viol.Da si ăștia din alianță au f..t tot neamul timp de 35 de ani.credeți că a placut cuiva?doar lor.

postat de MM Miercuri, 7 Mai 2025 14:12 86.124.201.*** Link la comentariu

Un rebut uman,ce ar trebui judecat în regim de urgență cu pedeapsa,muncă în folosul comunității cel puțin 10 ani și castrat chimic.Deci,toți ce săvârșesc asemenea fapte indif.de sex și vârsta victimei

postat de quasimodo Miercuri, 7 Mai 2025 15:07 46.97.169.*** Link la comentariu

nu e de mirare..

postat de Semaca : Lascarica ai vrea tu ….. Miercuri, 7 Mai 2025 15:12 108.245.201.*** Link la comentariu

A da . “Io “ deja m-am sucit , votez cu nea Lascarica ăla balbaitul …

postat de Cosmin C Miercuri, 7 Mai 2025 15:49 86.124.200.*** Link la comentariu

Pai dacă președintele lor, George Simion, susține violența fizică și sexuală asupra cu "te agresez sexual, fă, scroafo!" , vor fi din ce în ce mai multe cazuri de astfel de degenerati.

postat de Cetitor Miercuri, 7 Mai 2025 17:39 82.77.140.*** Link la comentariu

Da...și Kristof Lajos, "antrenorul de genii" abuza sexual copii și era susținut de Ministerul Învățământului, adică de PNL.

postat de Von Bergovicz Miercuri, 7 Mai 2025 20:43 84.117.46.*** Link la comentariu

Susținătorii lui George Simion speră că pe 19 vor striga cuvintele : HABERMUS PRALEA !

postat de dan Joi, 8 Mai 2025 04:22 89.120.230.*** Link la comentariu

parca traim din nou anii 50'!atunci toate gunoaiele satelor se faceau membri pcr ,acum mai nou se fac auristi!cine uita istoria risca sa o repete!

postat de Face news Viața Libera. Faceți jocul PSDului?? Joi, 8 Mai 2025 04:56 109.166.130.*** Link la comentariu

Valorile vor reveni toate acasă. Să țineți bine de filtre, sacose și copii. Acum cănd suntem atât de aproape de victorie nimeni nu ne poate opri.

postat de George Joi, 8 Mai 2025 05:09 92.86.16.*** Link la comentariu

Cunosc indivizi de teapa astuia, nu-i scoti din prostia lor oricate argumente le-ai prezenta. Nu inteleg de ce statul mai cheltuieste bani sa-i scolarizeze.

postat de Jungla Joi, 8 Mai 2025 07:25 194.105.20.*** Link la comentariu

Se intorc valorile de pa diaspora cu euro 10 lei barosaneala

postat de cetatean Joi, 8 Mai 2025 07:37 82.208.137.*** Link la comentariu

Pentru toti care cred ca dictatura (propovaduita de Calin Georgescu) e totuna cu democratia imperfecta romaneasca de azi recomand o sedere de cateva saptamani in Rusia, China, Coreea de Nord sau Iran

postat de Traian Joi, 8 Mai 2025 11:12 86.124.202.*** Link la comentariu

@ George, De 35 de ani GUVERNANTII NU AU AVUT INTERES sa impuna OBLIGATIVITATEA analizelor pentru descoperirea eventualelor asemenea ERORI BIOLOGICE si inlaturarea la sursa a repetarii erorilor.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.