Instabilitate atmosferică, la Galaţi
Potrivit unei informări meteorologice, până vineri, 9 mai, la ora 10.00, în cea mai mare parte a țării vor fi averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului (rafale în general de 40...50 km/h) și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15...25 l/mp și izolat vor depăși 30...40 l/mp.
La munte, la altitudini de peste 1.500 m, vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și, îndeosebi în nordul Carpaților Orientali, se va depune strat de zăpadă.
Meteorologii au emis şi o atenţionare Cod galben valabilă din 8 mai, ora 14.00, până pe 9 mai, ora 3.00, în care şi Galaţiul este vizat.
„Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, ce se va manifesta prin averse torențiale, frecvente descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului (rafale de 50...70 km/h) în Oltenia, Muntenia, cea mai mare parte a Dobrogei, sudul Banatului, sud-vestul Transilvaniei și sudul Moldovei. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 15...25 l/mp și pe arii restrânse de 30...50 l/mp. Pe alocuri vor fi vijelii și grindină”, transmit meteorologii.
În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, Administraţia Naţională de Meteorologie va actualiza prognozele.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.