Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Remember. Mihail Jora (1891-1971)

Mihail Jora, compozitor, pianist şi dirijor, unul dintre cei mai reprezentativi muzicieni români ai secolului al XX-lea, s-a născut pe 2 august 1891, la Roman.

Și-a început studiile muzicale la Iași, apoi s-a specializat la Conservatorul din Leipzig, între 1912-1914, unde a urmat cursurile profesorilor Stephan Krehl (armonie), Max Reger (compoziție) și Robert Teichmuller (pian). După izbucnirea Primului Război Mondial, și-a întrerupt studiile, pentru a lupta pe front, iar între 1919-1920 şi-a încheiat studile la Paris, sub îndrumarea compozitorul Florent Schmitt.

Creator al liedului și baletului românesc, muzician complex și bun cunoscător al fenomenului muzical, Mihail Jora și-a lăsat amprenta asupra generațiilor ce i-au urmat. A fost unul dintre membrii fondatori ai Societății Compozitorilor Români, membru titular al Academiei Române, profesor și rector al Academiei Regale de Muzică din București, primul director muzical al Radiodifuziunii Române, precum și profesor al unor tineri compozitori români precum Dinu Lipatti, Filip Lazăr, Paul Constantinescu, Ion Dumitrescu, Pascal Bentoiu etc.

A fost laureat al Premiului de compoziție ”George Enescu” în 1915, cu „Suita pentru orchestră” în Re minor. O altă compoziție cu care s-a afirmat atât în spațiul concertistic românesc, cât și peste hotare a fost Suita orchestrală „Priveliști moldovenești” op. 5.

A încetat din viață pe 10 mai 971, la București.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.