Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Braconieri de sturioni surprinşi la Cotul Pisicii

Comisarii Gărzii Naționale de Mediu (GNM) au desfășurat, duminică, o nouă acțiune de descurajare a braconajului piscicol, nu departe de Galați.

„Se spune că duminica e zi de odihnă, ceea ce și este pentru mulți dintre noi... Nu și pentru comisarii Gărzii Naționale de Mediu, care s-au gândit să mai organizeze o acţiune de verificare pe Dunăre, în dreptul localităţii Grindu, în zona denumită de localnici Cotul Pisicii. Şi dacă verificările nu sunt interzise în această duminică, pescuitul este. Şi nu numai duminica aceasta, ci până la sfârşitul perioadei de prohibiţie, adică până pe 7 iunie 2025”, spun reprezentanții Gărzii Naționale de Mediu.

Cinci comisari, cu două ambarcațiuni, au desfășurat o acţiune care s-a finalizat cu confiscarea a două plase ilegale de pescuit, în lungime totală de 1.300 de metri. În plasele confiscate au fost identificate cinci exemplare de păstrugă din specia sturion și un exemplar de dimensiuni mici din specia cegă, având dimensiunea de aproximativ 1,5 m și circa 15 kilograme fiecare. Toate exemplarele au fost eliberate în mediul natural.

„Precizăm că, în România, pescuitul sturionilor este interzis pe termen nedeterminat, începând din anul 2006. Prin urmare, această specie nu poate fi capturată în mod legal în nicio perioadă din an”, mai afirmă reprezentanții GNM.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

4 comentarii

postat de Misu Marți, 13 Mai 2025 05:58 193.230.156.*** Link la comentariu

O picătură într-un ocean. Probabil sunt fraierii care nu au plătit cotizația la timp.

postat de Tizu Marți, 13 Mai 2025 09:12 86.124.202.*** Link la comentariu

Eheiii c-am rare controalele prin zona aia,s-au prins sute de kg de sturion de mici dimensiuni si la 3kg in sus , au plase bagate sub apa, apoi sute de metri de setci, acolo pestele e braconat mereu.

postat de Sturzu Marți, 13 Mai 2025 19:23 86.125.181.*** Link la comentariu

Poate daca la conducerea G de M ar fi unul ca Piedone ar fi multe controale pe ape in aceasta perooada. Dar asa e o picatura intr-un ocean

postat de sco-fan Marți, 13 Mai 2025 22:43 104.129.205.*** Link la comentariu

Eu i-as fi lasat sa ia pestele si urmarit cui ii este destinat/vandut, si prinsa toata banda pescar- intermediar-client .

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.