Cinci reprezentante ale României, la Roland Garros
Organizatorii celui mai mare turneu de tenis pe zgură din lume au anunțat prezența sportivilor pe tabloul principal. Astfel, la Roland Garros continuă tradiția jucătoarelor din România aflate la startul competiției. În turneul de la Paris, țara noastră va avea, în acest an, cinci reprezentante pe tabloul principal, acestea fiind: Jaqueline Cristian (locul 74 WTA), Irina Begu (locul 83), Anca Todoni (locul 91), Gabriela Ruse (locul 88) și Sorana Cîrstea (locul 119).
Ediția din acest an de la Roland Garros se va desfășura în perioada 25 mai – 6 iunie, în transmisiune directă pe canelele Eurosport.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.